Nicolicea, analogie involuntară: Cum să voteze PSD bazaconia asta cu „PSD luaţi mâinile murdare de pe justiţie? ”

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat, marţi, că textul moţiunii simple prin care Opoziţia cere demisia lui Tudorel Toader este un pamflet, întrebându-se cum să voteze PSD o asemenea „bazaconie” în care scrie „PSD luaţi mâinile murdare de pe justiţie”.

9516 afișări
Imaginea articolului Nicolicea, analogie involuntară: Cum să voteze PSD bazaconia asta cu „PSD luaţi mâinile murdare de pe justiţie? ”

Nicolicea: Cum să voteze PSD bazaconia asta cu „PSD luaţi mâinile murdare de pe justiţie? ”

Întrebat, marţi la Antena 3, ce şanse de succes are moţiunea simplă a Opoziţiei, dacă vor fi adoptate modificările la OUG 7, una dintre criticile PNL şi USR aduse lui Toader, Eugen Nicolicea a răspuns: „Nu se desumflă deloc. Ba dincontră OUG 7 care nu e nici măcar nominalizată, probabil că nu ştiau numărul ei, e doar un pretext, nu un subiect clar în această moţiune. Moţiunea e scrisă ca un pamflet.

Pe urmă tot în moţiune se vorbeşte de mantre. A fost un menaj care nu are nicio legătură cu o moţiune. O moţiune nu poate să fie un punct de vedere al Camerei cu bazaconiile scrise acolo. Cum să ţină cont Guvernul de îndemnul «PSD luaţi mâinile murdare de pe justiţie»? Cred că pentru un editorial ar merge sau un pamflet”.

Acesta a adăugat că şi în cazul în care moţiunea simplă e adoptată de Camera Deputaţilor, singurul care îl poate demite pe ministrul Justiţiei este premierului.

„Chiar există o decizie a CCR care spune că o moţiune simplă n upoate să aibă efectele unei moţiuni de cenzură. Singurul care poate să genere înlocuirea unui ministru nemulţumit de activitatea lui este premierul.

Da, dacă şi textul te îndeamnă la aşa ceva, dacă textul e un pamflet, nu poţi să îşi dai demisia. Dacă textul voia să aibă succes trebuia să fie un text care să adune voturi cam de la toate partidele. Cum să voteze PSD bazaconia asta cu «PSD luaţi mâinile murdare de pe justiţie»?”, a conchis deputatul PSD.

Camera Deputaţilor dezbate, marţi, de la ora 16.00, moţiunea simplă iniţiată de grupurile parlamentare ale PNL şi USR împotriva lui Tudorel Toader, iar votul va fi dat miercuri. Opoziţia îi reproşează ministrului Justiţiei „campania” împotriva Laurei Codruţa Kovesi. Liberalii invoca şi faptul că Tudorel Toader a împlinit cele mai puţine puncte din promisiunile făcute în programul de guvernare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici