Noi date în cazul Caracal. Cumpănaşu: O vecină a lui Dincă şi încă o persoană au sunat la 112. Alexandra nu a spus „Vine, vine”

Alexandra Măceşanu nu a spus „Vine, vine” atunci când a sunat la 112 şi a spus că a fost violată în casa lui Gheorghe Dincă, ci „Bine, bine”, diferenţa putând modifica ancheta. Unchiul fetei, Alexandru Cumpănaşu, a declarat, miercuri, că cere ca apelurile a două persoane la 112 să fie făcute publice.

27818 afişări
Imaginea articolului Noi date în cazul Caracal. Cumpănaşu: O vecină a lui Dincă şi încă o persoană au sunat la 112. Alexandra nu a spus „Vine, vine”

Cumpănaşu: O vecină a lui Dincă şi încă o persoană au sunat la 112. Alexandra nu a spus „Vine, vine”

Alexandru Cumpănaşu a declarat, miercuri, în faţa DIICOT, că în ziua când Alexandra Măceşanu a sunat la 112 au mai fost înregistrate alte două apeluri, de la o vecină a lui Gheorghe Dincă şi de la o altă persoană, familia solicitând să ştie ce conţin acele apeluri.

„Mai sunt două înregistrări. Asta am cerut eu procurorului general de mai bine de două săptămâni. Sunt două înregistrări, una de la vecina lui Dincă şi încă o persoană care au sunat la 112 în acea seară şi care au legătură cu cauza. Faţă de acele două înregistrări am cerut noi, familia, ca DIICOT să le primească şi să ne spună ce e cu ele. Acest lucru, din câte ştiu eu, nu s-a întâmplat”, a spus Cumpănaşu.

Potrivit acestuia, sunt detalii în apelul la 112 al Alexandrei, care pot schimba cursul anchetei.

„Fac o precizare importantă: Cred că cei care au ascultat prima dată înregistrările şi au dat nişte concluzii au greşit. Am ascultat şi eu înregistrările chiar dacă mi-a fost foarte greu (...). Nu a spus Alexandra nicio secundă <Vine, vine>, ci <Bine, bine>. Este o foarte mare diferenţă în această anchetă. Pentru că <vine, vine> a cam fost terenul pentru a afirma că Dincă că este autorul acestor răpiri şi posibile crime, ceea ce eu nu cred. Fata spune <Bine, bine>, pentru că i se spusese să elibereze linia. Este un lucru important”, a afirmat Cumpănaşu.

Familia Alexandrei Măceşanu a cerut, totodată, la DIICOT, o confruntare dintre Gheorghe Dincă şi o persoană care s-a aflat în casa acestuia.

„Cerem şi o confruntare între un martor care a declarat negru pe alb că se afla în anturajul lui Gheorghe Dincă şi în casa lui Dincă. A spus cu subiect şi predicat că Dincă ar fi efectuat trafic de persoane şi că familia acestuia, respectiv copiii acestuia, o parte din ei, toţi ştiau, dar o parte din ei le preluau şi le duceau (victimele – n.r.) în altă ţară. Este la dosar. Trebuie să fim ridicoli să nu verificăm această pistă. Acea persoană a stat în casa lui Dincă. Această confruntare este vitală. Este o confruntare între această persoană şi restul familiei pentru a vedea care este adevărul”, a mai spus Cumpănaşu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici