O fetiţă de 9 ani din Arad este căutată de poliţişti după ce a plecat de la şcoală şi nu a mai ajuns acasă/ UPDATE: Eleva a fost găsită

Fetiţa de 9 ani, din Arad, căutată de poliţişti după ce a plecat de la şcoală şi nu a mai ajuns acasă a fost găsită, miercuri seara, pe o stradă din oraş, aceasta fiind teafără.

971 afișări
Imaginea articolului O fetiţă de 9 ani din Arad este căutată de poliţişti după ce a plecat de la şcoală şi nu a mai ajuns acasă/ UPDATE: Eleva a fost găsită

O fetiţă de 9 ani este căutată de poliţişti după ce a plecat de la şcoală şi nu a mai ajuns acasă

„În urma mediatizării masive, fetiţa a fost găsită de un bărbat pe strada Voinicilor, teafără”, a arătat IPJ Arad.

Ştirea iniţială:

O fetiţă în vârstă de nouă ani este căutată de poliţiştii din judeţul Arad după ce a plecat de la şcoală, miercuri, şi nu a mai ajuns acasă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad, în cursul zilei, Bianca Francesca Achim, o fetiţă în vârstă de nouă ani, a plecat de la Şcoala “Caius Iacob” din oraşul Arad, în jurul orei 11.00, şi nu a mai ajuns acasă.

“Fetiţa are următoarele semnalmente: 1,50 metri, 46 de kilograme, păr blond până la umeri şi ochi albaştri. La data dispariţiei, aceasta purta pantaloni în carouri, bluză albă, tricou albastru cu emblema şcolii, geacă vişinie şi era încălţată cu o pereche de cizme gri”, a arătat IPJ Arad.

Persoanele care deţin informaţii ce pot conduce la găsirea fetiţei sunt rugate de poliţiştii arădeni să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secţii de poliţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici