O minoră de 15 ani din Suceava, însărcinată, a fost lovită cu biciul de fostul concubin. Reacţia neaşteptată a fetei

O fată în vârstă de 15 ani, însărcinată, a fost băută cu biciul de concubin, în curtea locuinţei lor din localitatea Horodnic de Sus, judeţul Suceava. Incidentul a fost filmat, imaginile au apărut pe Youtube şi a aflat Poliţia care a deschis un dosar penal,însă copila a spus că totul a fost o glumă.

11710 afișări
Imaginea articolului O minoră de 15 ani din Suceava, însărcinată, a fost lovită cu biciul de fostul concubin. Reacţia neaşteptată a fetei

O minoră de 15 ani din Suceava, însărcinată, ar fi fost lovită cu biciul de fostul concubin. Reacţia neaşteptată a fetei

Imaginile în care se vede fata de 15 ani, bătută cu biciul şi pumnii de fostul concubin, au apărut pe YouTube vineri seara.

După apariţia imaginilor, poliţiştii suceveni s-au autosesizat şi identificat agresorul.

„Este vorba despre o minoră în vârstă de 15 ani, însărcinată în luna a cincea. Are o relaţie de concubinaj cu un tânăr de 19 ani”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

În urma audierilor, fata de 15 ani şi mama ei au negat incidentul şi nu au vrut să depună plângere împotriva agresorului.

„Ei susţin că filmarea ar fi din data de 15 ianuarie 2020, că ar fi fost făcută în joacă şi că este o răzbunare a fostului concubin al mamei minorei”, a mai spus Epureanu.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru violenţă în familie, raportat la infracţiunea de loviri şi alte violenţe, dar şi pentru infracţiunea de act sexual cu minor.

Poliţiştii au contactat şi reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru a demara o anchetă socială.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
gravidă,
bici,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici