O zi GRATUITĂ în transportul în comun din acest oraş, pentru cei care citesc o carte în autobuz, troleibuz sau tramvai

Persoanele care citesc o carte în autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Cluj-Napoca, vor beneficia de transport în comun gratuit, acţiunea fiind iniţiată cu ocazia Salonului de Carte Bookfest, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1191 afişări
Imaginea articolului O zi GRATUITĂ în transportul în comun din acest oraş, pentru cei care citesc o carte în autobuz, troleibuz sau tramvai

O zi GRATUITĂ în transportul în comun din acest oraş pentru cei care citesc o carte în autobuz, troleibuz sau tramvai

Potrivit unui comunicat al Bookfest transmis, joi, gratuitatea se aplică pe toată durata zilei de vineri doar călătorilor care citesc o carte tipărită, nu şi ebook sau audiobook.

„Cu ocazia celei de-a şaptea ediţii a Salonului de Carte Bookfest Cluj-Napoca, campania de promovare a lecturii <<Cărţile pe faţă>>, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca şi Compania de Transport Public (CTP), revine în sprijinul clujenilor iubitori de carte. Astfel, toţi cei care vor circula, vineri, cu mijloacele de transport în comun din municipiu, vor beneficia de gratuitatea călătoriilor dacă citesc o carte în autobuz, troleibuz sau tramvai. Gratuitatea se aplică pe toată durata zilei şi numai călătorilor care citesc o carte tipărită, nu şi ebook sau audiobook”, se arată în documentul citat.

Salonul de Carte Bookfest Cluj-Napoca se desfăşoară în perioada 6 – 9 septembrie la Centrul Cultural Casino din Parcul Central „Simion Bărnuţiu” din municipiu, intrarea publicului fiind liberă.

În cadrul Salonului participă peste 20 de expozanţi, printre care unele dintre cele mai importante edituri din România.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici