Olt: Un poliţist a făcut infarct şi a murit în timpul patrulării

Un poliţist în vârstă de 40 de ani, agent în cadrul Secţiei Rurale Coteana, judeţul Olt, a murit, în timpul nopţii de duminică spre luni, în timp ce era în patrulare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

447 afișări
Imaginea articolului Olt: Un poliţist a făcut infarct şi a murit în timpul patrulării

Olt: Un poliţist a făcut infarct şi a murit în timpul patrulării

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul se afla în autospeciala de poliţie împreună cu un coleg, moment în care s-a simţit rău.

Colegul poliţistului a solicitat ajutorul medicilor de la Ambulanţă, dar din păcare aceştia nu au mai putut face nimic, fiind nevoiţi să declare decesul omului legii.

„Un coleg din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Coteana, aflat în serviciul de patrulare intercomunală, pe raza comunei Milcov, s-a simţit rău, motiv pentru care a fost solicitată intervenţia medicilor din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Agentul de poliţie a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, fapt pentru care a fost declarat decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

TITLURILE ZILEI

Dorin Neaţu lucra în Ministerul de Interne din anul 2002, unde a activat iniţial în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte care au dus la decesul poliţistului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici