Opinia unui fost preşedinte CSM: Decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată

Fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Horaţiu Dumbravă, a declarat, joi, că decizia pe care Curtea Constituţională a luat-o cu privire la revocarea Codruţei Kovesi trebuie respectată, precizând că trebuie discutată problema statutului procurorilor.

1221 afișări
Imaginea articolului Opinia unui fost preşedinte CSM: Decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată

Opinia unui fost preşedinte CSM: Decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată

"Trebuie să spun că această decizie a CCR trebuie respectată. Sper să avem raţiunea să discutăm ce vrem cu acest statut al procurorilor. Vrem un statut de independenţă, de subordonare? Există în Europa astfel de sisteme", a precizat Horaţiu Dumbravă, joi seară, la Digi 24.

Întrebat dacă avizul CSM este consultativ doar pentru ministrul Justiţiei, nu şi pentru preşedinte, Dumbravă a răspuns: "Este şi pentru preşedinte, căci contrar a ceea ce se crede, nu se neagă rolul preşedintelui. Sigur, se pot naşte multe discuţii asupra a ceea ce înseamnă legalitate pentru că dacă ne ducem la Legea statului magistraţilor, criteriile sunt legale şi nu ai cum să ai o analiză în raport cu decizia pe care trebuie să o ai, să nu ai o analiză pe oportunitatea în raport cu legalitatea".

TITLURILE ZILEI

În ceea ce priveşte independenţa magistraţilor în codiţiile în care ministrul Justiţiei este un om politic, fostul preşedinte CSM a menţionat că este nevoie de o responsabilitate din partea acestora.

"Trebuie văzut dacă independenţa procurorilor nu beneficiază tuturor actorilor politici. Să vedem cum ar putea să fie construit acest statut al procurorilor cu o importantă precizare. Independenţa procurorilor nu poate fi gândită fără o responsabilitate a acestora, pentru că în ultimii ani, se pare că s-a pus batista pe ţambal în cazul unor procurori care au depăşit limitele profesionale. Există decizii definitive ale ÎCCJ de excludere din magistratură. Da, independenţă pentru procurori, judecători, dar haideţi să o legăm de responsabilitatea acestora", a adaugat Dumbravă.

CCR a publicat, joi, motivarea, de 133 de pagini, în cazul conflictului preşedinte- ministrul Justiţiei, generat ca urmare a refuzului preşedintelui Iohannis de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA.

"Una dintre condiţiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului român o constituie buna funcţionare a autorităţilor publice, cu respectarea principiilor separaţiei şi echilibrului puterilor, fără blocaje instituţionale. De asemenea, textul art.146 lit.e) din Constituţie nu conferă Curţii Constituţionale atribuţia de a constata doar existenţa conflictelor juridice de natură constituţională, ci pe aceea de a soluţiona aceste conflicte", se arată în motivarea Curţii.

De aici reiese şi decizia CCR de a anunţa şi ce măsuri trebuie luate pentru ca acest conflict instituţional preşedinte- ministrul Justiţiei să nu mai existe, indicând şefului statului revocarea procurorului şef al DNA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici