Oprescu a întrebat, pe holul DNA, despre bani: "Erau marcaţi?" şi a dat indicaţii unui alt suspect

Primarul Sorin Oprescu l-ar fi întrebat pe un alt suspect în dosar, atunci când a ajuns la DNA, pe holul instituţiei, dacă banii pe care i-a primit erau marcaţi şi i-ar fi dat indicaţii acestuia, iniţial să nu facă declaraţii, iar apoi să spună un anumit lucru, susţin procurorii anticorupţie.

107548 afișări
Imaginea articolului Oprescu a întrebat, pe holul DNA, despre bani: "Erau marcaţi?" şi a dat indicaţii unui alt suspect

Sorin Oprescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă întocmit de DNA în dosarul primarului general al Capitalei, sâmbătă dimineaţă Sorin Oprescu s-ar fi întâlnit cu un alt suspect din dosar şi ar fi stabilit ca acesta din urmă să vină la el acasă să îi aducă o sumă de bani, în jurul orelor 19.00-19.30.

Anchetatorii spun că respectivul, şeful unei instituţii din subordinea primarului, i-ar fi remis lui Oprescu suma de 25.000 de euro, provenind din cei 60.000 de euro remişi de denunţători, totodată spunându-i "25 de la Mogoşoaia", în condiţiile în care Primăria atribuise contracte pentru lucrări la Centrul Cultural "Palatele Brâncoveneşti" de la Mogoşoaia.

TITLURILE ZILEI

Reacţia lui Oprescu a fost aceea de a spune "Da, da, da! Mulţam!", susţin procurorii în referat.

Ulterior, când ancheatorii l-au oprit în trafic, asupra lui Oprescu a fost găsită suma de 5.000 de euro, formată din trei bancnote de 100 de euro şi 94 de bancnote de 50 de euro.

"După momentul aducerii la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, inculpatul Oprescu Sorin Mircea a discutat cu (.....) pe holul instituţiei, indicându-i în mod repetat că «Nu dăm declaraţii...», «N-o să dăm declaraţii.», «Nu dăm declaraţii, chemăm avocatu'»", se mai arată în referat.

Procurorii susţin, de asemenea, că, aflat pe holurile DNA, Sorin Oprescu ar fi întrebat un suspect din dosar dacă banii erau marcaţi, după care ar fi încercat să-l determine pe acesta să facă anumite declaraţii.

"După acest moment, inculpatul a început să-i adreseze întrebări lui (.....), menite să afle dacă acesta din urmă, prezent în sediul DNA când a ajuns primarul, a reuşit să afle probatoriul existent. Astfel, după ce inculpatul Oprescu Sorin Mircea a întrebat «Erau marcaţi?» şi, aflând că (.....) nu cunoaşte această informaţie, a stabilit strategia pe care o va urma, cerându-i suspectului să facă la fel: «Banii. ...(inteligibil, vorbeşte în şoaptă)... ai venit să... doamna (.....) cu groapa...», «De aia..», mai precis «De aia te-am chemat, cu groapa... madam (.....) ..», încercând aşadar să determine suspectul să susţină că motivul sosirii sale în imobilul de la (.....) nu avea legătură cu vreo sumă de bani", se mai arată în referatul cu propunere de arestare preventivă.

Totodată, în documentul citat se precizează că la percheziţia care a avut loc, duminică, la locuinţa lui Sorin Oprescu, unde acesta ar fi primit mita, anchetatorii au găsit sumele de 31.350 de lei şi 18.000 de euro.

Oprescu nu a dorit să dea declaraţii în dosar nici în calitate de suspect şi nici în calitate de inculpat, mai notează procurorii.

Sorin Oprescu a fost reţinut de DNA, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce ar fi primit mită 25.000 de euro.

Duminică seară, el a fost dus la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, în acest dosar au mai fost reţinuţi Cristian Stanca, fostul şofer al lui Sorin Oprescu, directoarea Centrului Cultural "Palatele Brâncoveneşti", Ruxandra Petroi Avasiloae, şi adjunctul acesteia, Florin Şupeală.

Potrivit DNA, edilul Capitalei a primit banii prin intermediul şefului unei instituţii din Primărie, de la patru denunţători, iar o parte din banii primiţi mită de Oprescu au fost găsiţi asupra sa, o altă parte fiind descoperiţi la locuinţa acestuia.

Conform anchetatorilor, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea primăriei şi o persoană de încredere a primarului, Oprescu a primit de la primul 25.000 de euro din 60.000 de euro pretinşi de cei doi de la patru denunţători pentru edil.

Procurorii arată că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Oprecu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

Astfel, firma executantă păstra pentru sine între 30 şi 33 la sută din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită. O parte de 10 la sută din valoarea contractului era cerută pentru Sorin Oprescu, potrivit DNA.

Avocatul său, Alexandru Chiciu, a declarat că a fost mandatat de Sorin Oprescu să precizeze că primarul Capitalei nu a cerut niciodata bani nimănui, nici direct, nici prin intermediari, apărătorul arătând şi că acuzaţiile de luare de mită ale procurorilor DNA sunt nefondate

"La o primă analiză a dosarului, pot spune că acuzaţiile DNA sunt nefondate. Ele se bazează pe "deducţii" ale unor persoane, fapt inacceptabil într-o asemenea situaţie. Clientul meu m-a mandatat să vă spun că niciodata nu a cerut bani, direct sau indirect, prin intermediari, de la nimeni. Banii nu au fost primiţi de la denunţători, iar domnul Oprescu nu ştia provenienţa lor. Era de datoria DNA să clarifice mai bine acest dosar, nu să arunce în arest un om, doar pe vorbele aruncate de alţi inculpaţi", a declarat avocatul Alexandru Chiciu pentru MEDAFAX.

El a mai precizat că nu este momentan în ţară, dar de apărarea primarului general al Capitalei se ocupă trei avocaţi din echipa sa.

Sorin Oprescu, născut în 1951, este primar al Capitalei din iunie 2008. El a absolvit Facultatea de Medicină Generală Bucureşti, fiind medic specialist chirurg. Membru al PDSR şi apoi al PSD, el a fost, din iulie 2006, preşedintele PSD Bucureşti, funcţie din care a demisionat după câteva luni, după ce a pierdut în faţa lui Mircea Geoană competiţia pentru funcţia de preşedinte al partidului.

În aprilie 2008 a demisionat din PSD pentru a candida ca independent pentru funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, iar din iunie 2008 este primar general al Capitalei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici