Orban, despre reţeaua de cale ferată: „Este într-o situaţie critică, peste 70% are termen depăşit de reparaţii”

Premierul Ludovic Orban avertizează că reţeaua de cale ferată din România este într-o situaţie critică, peste 70% din reţea având termenul depăşit pentru reparaţii capitale.

628 afișări
Imaginea articolului Orban, despre reţeaua de cale ferată: „Este într-o situaţie critică, peste 70% are termen depăşit de reparaţii”

Orban, despre reţeaua de cale ferată FOTO Alexandru Dobre/Mediafax

Ludovic Orban a declarat joi înaintea şedinţei de Guvern că nu a existat de-a lungul ultimilor ani aproape niciun fel de interes pentru modernizarea infrastructurii feroviare.

„Trenurile de lucru, trenurile tehnologice, le pui pe şine şi după ce trece trenul, ai modernizată linia de cale ferată la standarde de transport. Una din marile probleme pe care le avem, şi care afectează potenţialul de dezvoltare economic, este că transportul feroviar de marfă se derulează foarte lent din cauza restricţiilor existente, din cauza faptului că sunt peste 1.000 de poduri şi podeţe care au termenul de reparaţie capitală depăşit”, a spus Orban.

Potrivit acestuia, trenurile tehnologice oferă un instrument de a creşte foarte rapid numărul de kilometri reabilitaţi şi a putea moderniza infrastructura feroviară.

„Visez să punem primul tren pe traseul spre Moldova”, a mai spus Orban.

Premierul a precizat că la nivelul comunităţii europene, transportul feroviar este considerat ca unul prioritar ce trebuie dezvoltat, deoarece oferă siguranţă, confort, viteză îi deplasare fiind şi ecologic şi prietenos cu natura.

Acesta a atras atenţia responsabililor din Ministerul Transporturilor în ceea ce priveşte Autoritatea de Reformă Feroviară care „bate pasul pe loc de patru ani de zile”, nefiind capabilă să finalizeze o licitaţie pentru achiziţia de material rulant.

„Vom pierde banii dacă nu se trezesc”, a mai spus Ludovic Orban.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat la rândul său că există aprobarea CE pentru achiziţia de trenuri de lucru pentru CFR Infrastructură, astfel încât ritmicitatea pentru lucrările de reabilitare a căii ferate va fi simţitor schimbată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici