Parlamentarii vor să le dea jandarmilor atribuţii sporite, inclusiv de poliţie judiciară

Senatorul PSD Viorel Salan vrea să le dea atribuţii sporite jandarmilor, inclusiv competenţe de poliţie juridică, Jandarmeria urmând să pună la dispoziţia magistraţilor circa 300 de absolvenţi de studii juridice.

2085 afișări
Imaginea articolului Parlamentarii vor să le dea jandarmilor atribuţii sporite, inclusiv de poliţie judiciară

Parlamentarii vor să le dea jandarmilor atribuţii sporite, inclusiv de poliţie judiciară

"De la intrarea în vigoare a Legii 550/2004 au trecut 11 ani, timp în care evoluţia societăţii a determinat adaptarea Jandarmeriei Române la noile cerinţe ale acesteia, atât din punct de vedere organizatoric, cât şi în privinţa atribuţiilor, respectiv a competenţelor dobândite în materie penală şi contravenţională. În acest context, a apărut necesitatea întreprinderii unor noi demersuri în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor constând în desfăşurarea de către jandarmi a unor activităţi de prevenire a faptelor antisociale şi de pregătire antiinfracţională a populaţiei, în domeniul de competenţă, în scopul conştientizării de către aceştia a implicaţiilor de natură juridică pe care le incumbă comportamentele antisociale", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

TITLURILE ZILEI

Iniţiatorul îşi propune să le dea jandarmilor atribuţii mai multe, precizând că, în prezent, legea nu prevede, printre altele, că jandarmul poate stabili identitatea persoanelor, că poate invita persoane la sediul sediul Jandarmeriei, nu poate efectua percheziţii corporale sau controlul unor autovehicule în cazul în care există suspiciuni rezonabile cu privire la posibile atacuri teroriste sau în situaţia săvârşirii unor fapte contraveniente. De asemenea, jandarmii ar putea „să efectueze, cu respectarea dispoziţiilor legale, înregistrări video şi fotografii operative în scopul probării unor comportamente antisociale ale persoanelor”.

Totodată, proiectul le dă jandarmilor competenţe de poliţie judiciară pentru infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor.

"Prin aceasta s-ar putea realiza o degrevare a lucrătorilor specializaţi în cadrul Poliţiei Române, o parte lucrările de cercetare penală urmând a fi redistribuite de către procurori jandarmilor, ceea ce va avea ca rezultat grăbirea procedurii judiciare. Un alt argument pentru susţinerea acestui demers este acela că ponderea fapătelor constate de către jandarmi este reprezentată de infracţiunile flagrante, iar în situaţia în care cercetarea penalăse efectuează de organele de cercetare ale poliţiei, se pierde momentul operativ al documentării şi probării faptelor constatate", se mai arată în expunerea de motive.

Potrivit documentului, Jandarmeria poate pune la dispoziţia Parchetelor câte cinci lucrători – ofiţeri sau subofiţeri – în fiecare structură teritorială, ceea ce ar însuma circa 300 de jandarmi, absolvenţi de studii juridice, care vor putea lucra sub directa coordonare a magistraţilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici