Patriarhul Daniel va participa la Slujba de Înviere

Patriarhul Daniel va oficia Slujba de Înviere, pe un podium amenajat în faţa Reşedinţei Patriarhale, urmând ca, după oficierea momentelor liturgice specifie Învierii, să se retragă în paraclisul patriarhal pentru a asista la Sfânta Liturghie.

129 afișări
Imaginea articolului Patriarhul Daniel va participa la Slujba de Înviere

Patriarhul Daniel va participa la Slujba de Înviere (Imagine: Mediafax Foto)

"PF Daniel va oferi credincioşilor lumină din candela aflată în paraclisul patriarhal, va citi Sfânta Evanghelie şi va adresa salutul pascal tuturor credincioşilor ortodocşi. Acest moment va dura între 30 şi 45 de minute. După acest momenmt, PF Daniel va participa la Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul «Sfântul Gheorghe», din Reşedinţa Patriarhală", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica.

TITLURILE ZILEI

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a mai spus că, vineri seara, începând cu ora 18.00, la Catedrala Patriarhală va fi oficiată Denia Prohodului Domnului, urmând ca în ziua următoare, începând cu ora 7.00, să fie Oficiată Sfânta Liturghie şi Vecernia.

"În acest timp, preoţii din Catedrala Patriarhală vor continua să spovedească şi să împărtăşească credincioşii", a adăugat Constantin Stoica.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a mai spus că, sâmbătă după-amiază, Catedrala va fi pregătită pentru slujba de Înviere, urmând ca draperiile să fie înlocuite cu unele albe.

"Slujba de Înviere va începe cu câteva minute înainte de miezul nopţii şi ne aşteptăm să participe, ca în fiecare an, aproximativ 7.000 de credincioşi. După prima parte a Slujbei de Înviere, care va fi oficiată de PF Daniel, pe un podium din faţa Reşedinţei Patriarhale, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de PS Ciprian Câmpineanul, în Catedrala Patriarhală", a explicat preotul Constantin Stoica.

Duminică, începând cu ora 12.00 va fi oficiată slujba Vecerniei, cunoscută ca "A doua Înviere" sau "Învierea mică".

"Specific acestei slujbe este citirea Sfintei Evanghelii în mai multe limbi", a adăugat Stoica.

Starea de sănătate a Patriarhului Daniel - externat, marţi seara, din Spitalul Militar Central - este excelentă, iar acesta continuă programul de recuperare medicală postoperatorie la Reşedinţa Patriarhală.

PF Daniel a suferit, în 30 martie, o fractură dublă la glezna stângă, în timp ce urca treptele Reşedinţei Patriarhale. Patriarhul a fost operat în aceeaşi zi la Spitalul de Urgenţă Militar Central din Capitală şi a rămas internat în Clinica de ortopedie-traumatologie a unităţii sanitare până marţi seara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici