Patru persoane reţinute şi trei arestate după ce au furat cărţi de patrimoniu. Prejudiciul depăşeşte 2 milioane de euro

Patru persoane au fost reţinute de poliţiştii români, iar alte trei arestate în baza unor mandate internaţionale, într-un dosar care vizează furtul unor cărţi de patrimoniu şi bunuri electronice, în care prejudiciul depăşeşte 2 milioane de euro.

839 afișări
Imaginea articolului Patru persoane reţinute şi trei arestate după ce au furat cărţi de patrimoniu. Prejudiciul depăşeşte 2 milioane de euro

Patru persoane reţinute şi trei arestate după ce au furat cărţi de patrimoniu. Prejudiciul depăşeşte 2 milioane de euroe

Potrivit unui comunicat al IGPR, poliţiştii şi procurorii DIICOT au efectuat, marţi, 28 de percheziţii în judeţele Iaşi, Neamţ, Suceava, Braşov, Bihor şi în municipiul Bucureşti, la domiciliile unor persoane suspectate că sunt implicate în mai multe furturi din ţări ale Uniunii Europene.

Persoanele vizate sunt bănuite de comiterea unor furturi de cărţi de patrimoniu şi bunuri electronice din societăţi comerciale şi depozite amplasate în special în Anglia, dar şi în alte state din UE.

TITLURILE ZILEI

„În urma activităţilor desfăşurate, au fost descoperite mai multe bunuri şi înscrisuri cu valoare probantă în cauză, fiind instituite şi măsuri asigurătorii. Au fost reţinute 4 persoane, iar faţă de alte 3 au fost puse în executare mandatele europene de arestare emise pe numele lor”, susţin reprezentanţii IGPR, într-un comunicat, remis miercuri presei.

Activităţile poliţiştilor români s-au derulat în cadrul unei acţiuni care a avut loc simultan în România, Anglia şi Italia, având ca scop destructurarea grupării infracţionale bănuite de cauzarea unui prejudiciu de peste 2 milioane de euro.

Activităţile au fost derulate în cadrul unei echipe comune de anchetă (JIT BROOKS), constituite între autorităţile judiciare din România, Anglia şi Italia.

Taguri:
furt,
cărţi,
anglia

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici