Pesta porcină africană a ajuns deja în patru judeţe. Ioan Ladoşi, APCPR: „Se va mai răspândi virusul. Întrebarea este cu ce viteză şi în ce direcţie“

Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), afirmă că virsul pestei procine africane va continua să se raspândească, după ce deja a fost depistat în patru judeţe din România, respectiv Satu Mare, Tulcea, Brăila şi Constanţa, potrivit datelor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

3743 afișări
Imaginea articolului Pesta porcină africană a ajuns deja în patru judeţe. Ioan Ladoşi, APCPR: „Se va mai răspândi virusul. Întrebarea este cu ce viteză şi în ce direcţie“

Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), afirmă că virsul pestei procine africane va continua să se raspândească, după ce deja a fost depistat în patru judeţe din România, respectiv Satu Mare, Tulcea, Brăila şi Constanţa, potrivit datelor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor  (ANSVSA).

„Se va mai răspândi virusul, întrebarea este cu ce viteză şi în ce direcţie, adică pe ce palier: porci mistreţi, gospodăriile populaţiei sau ferme comerciale. În Tulcea la Carniprod sunt tăiaţi şi incineraţi 2.000 de porci pe oră. În cel mai negru scenariu există posibilitatea să rămânem fără porci. Statul despăgubeşte doar 50-60% din paguba totală“, a spus Ioan Ladoşi.

TITLURILE ZILEI

Deşi inspectorii sanitari veterinari spun că pesta porcină africană nu afectează oamenii, acest virus produce pagube economice însemnate crescătorilor de porci, pentru că odată depistat virusul într-o fermă, toate animalele trebuie sacrificate şi neutralizate.

„Nu există tratament sau vaccin. Dacă un singur porc din fermă e infestat, trebuie să-i omori şi să-i incinerezi pe toţi. Virusul se poate lua prin atingere, mâncare, haine, unelte. La noi angajaţii nu intră cu nimic în buzunare în fermă. Mănâncă, se schimbă şi se spală în ferme”, a spus Cătălin Ene, acţionar  al fermei Macro Suin din judeţul Argeş.

Porcii mistreţi sunt principala sursă de contaminare cu virusul pestei porcine africane, motiv pentru care ANSVSA oferă stimu­lente de până la 400 lei pentru uciderea por­cilor mistreţi con­taminaţi.

„Trebuie îm­pu­ş­cat tot ce în­seam­nă porc mistreţ, ca să salvăm sec­torul creş­terii porcilor, ast­fel riscăm să rămâ­nem fără porci în România şi să aducem tot din import”, a spus fermierul Dimitrie Muscă, pro­prietarul Combinatului Agroin-dustrial Cur­tici din judeţul Arad.

ANSVSA a notificat focarul pestei porcine africane către structurile omoloage din cadrul Comisiei Europene.

România are un efectiv de porcine de circa 4,4 milioane capete, potrivit datelor Insti­tutului Naţional de Statistică.

În perioada 2006-2017, efectivul de porcine al României a scăzut cu circa o treime, potrivit sursei citate.

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici