Peste 1.500 de oameni protestează la Sibiu, mai mulţi liberali fiind alături de manifestanţi

Peste 1.500 de oameni protestează, marţi seara, pe străzile din Sibiu, manifestanţii solicitând demisia liderului PSD, Liviu Dragnea. Printre cei care au ieşit la protest sunt şi membri ori simpatizanţi ai PNL Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

380 afișări
Imaginea articolului Peste 1.500 de oameni protestează la Sibiu, mai mulţi liberali fiind alături de manifestanţi

Peste 1.500 de oameni protestează la Sibiu, mai mulţi liberali fiind alături de manifestanţi

Protestatarii s-au adunat în Piaţa Mare din Sibiu cu multe steaguri tricolore şi vuvuzele, scandând lozinci antiguvernamentale şi solicitând demisia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.

Mai mulţi membri şi simpatizanţi ai PNL Sibiu s-au alăturat manifestanţilor din Sibiu.

În jurul orei 19, cei aproape 1.500 de protestatari au pornit pe străzile Sibiului, scandând „Uniţi, salvăm toată România”, „Justiţie, nu corupţie”, „PSD, ciuma roşie”, „Dragnea, la puşcărie”, „Demisia”.

TITLURILE ZILEI

În faţa Tribunalului Sibiu, manifestanţii s-au oprit şi au scandat „Nu cedaţi, sunteţi apăraţi”, „DNA, te vor apăra” şi „Cinste lor, cinste magistraţilor”.

Potrivit organizatorilor, coloana de manifestanţi va parcurge mai mulţi kilometri, iar în drumul lor oamenii se vor opri, la fel ca de fiecare dată, şi pe strada Bâlea, în faţa casei preşedintelui Klaus Iohannis, iar de acolo se vor întoarce în Piaţa Mare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici