Peste 3,8 milioane de români au dosar electronic de sănătate, la care au contribuit 6.200 de medici

Peste 3,8 milioane de români au dosar electronic de sănătate, la întocmirea acestor documente contribuind 6.200 de medici, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, purtătoarea de cuvânt a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Mihaela Tănase.

239 afișări
Imaginea articolului Peste 3,8 milioane de români au dosar electronic de sănătate, la care au contribuit 6.200 de medici

Peste 3,8 milioane de români au dosar electronic de sănătate, la care au contribuit 6.200 de medici (Imagine: Shutterstock)

"Odată cu implementarea dosarului electronic de sănătate (DES), toate datele medicale, începând de la consultaţii, trimiteri, analize, reţete, foi de observaţii, dar şi antecedente şi istoric medical, vor fi colectate în DES, dar numai cu acordul pacientului. Orice persoană îşi poate consulta oricând şi de oriunde dosarul medical. Până în prezent au fost deschise peste 3,8 milioane de dosare electronice de sănătate la care au contribuit cu informaţii peste 6.200 de medici", a explicat Mihaela Tănase.

TITLURILE ZILEI

Fiecare român, indiferent dacă este asigurat sau nu, va avea un astfel de dosar electronic.

Dosarul electronic de sănătate va conţine toate informaţiile medicale care, în mod normal, sunt în fişele de observaţie, foile de observaţie şi registrele de consultaţii ale pacienţilor. Iniţializarea dosarului se face cu ocazia unui prim consult.

Foarte importante sunt informaţiile din istoricul medical al pacientului, utile în situaţii de urgenţă şi considerate a fi vitale: alergii, grupa de sânge, boli cronice, proteze, dispozitive, internări şi ultimele prescripţii, ultimele două introduse la cererea medicilor.

La dosarul electronic au acces proprietarii datelor, adică pacienţii şi medicii curanţi. Accesul la dosarul electronic de sănătate se poate face fără acceptul pacientului numai în situaţii de urgenţă.

"Punctul zero" al dosarului electronic de sănătate a fost în 20 aprilie, când a început iniţializarea datelor în sistem electronic. Acest proces se face printr-o consultaţie, indiferent dacă aceasta se face la medicul de familie, în ambulator sau la spital. Din acel moment, toate datele existente în sistemul Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), respectiv internările, reţetele şi analizele, sunt adunate în dosarul pacientului.

Dosarul poate fi accesat de toţi medicii care au cod de parafă, sunt specialişti şi au semnătură electronică. Sunt în această situaţie 35.000 de medici. Accesul se poate face pe baza a două chei: cardul de asigurări de sănătate, introdus în cititor sau matricea de securitate, şi semnătura electronică.

Matricea de securitate este elementul alternativ la card, care reprezintă combinaţii de cifre de pe orizontală şi diagonală, aceasta fiind proprietatea pacientului.

Pacientul poate să vadă cine i-a accesat dosarul, ora, ziua şi IP-ul calculatorului de pe care s-a făcut acest lucru.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, declara în 2014 că fraudarea în sistemul sanitar nu va mai fi posibilă prin folosirea dosarului electronic al pacientului şi cardului naţional de sănătate.

CNAS şi UTI România au semnat, în 28 martie 2013, contractul privind implementarea sistemului informatic integrat pentru DES.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici