PMB: ISU să spună dacă pe Arena Naţională pot avea loc activităţi sportive cu acoperişul strâns

Primăria Capitalei a cerut Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă să stabilească dacă pe Arena Naţională pot avea loc activităţi sportive dacă va fi retractat acoperişul, a declarat, vineri, consilierul primarului general pe probleme şi investiţii, Victor Picu.

1007 afișări
Imaginea articolului PMB: ISU să spună dacă pe Arena Naţională pot avea loc activităţi sportive cu acoperişul strâns

PMB: ISU să spună dacă pe Arena Naţională pot avea loc activităţi sportive cu acoperişul strâns (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei, Alexandru Ichim, a declarat, vineri, că în prezent stadionul Naţional Arena nu poate fi deschis, în lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, care nu poate fi eliberată de ISU pentru că nu există agrement tehnic pentru materialul folosit la acoperiş.

"Este o problemă cu care Primăria Muncipiului Bucureşti (PMB) se confruntă de peste trei ani. Municipalitatea poartă discuţii cu ISU pentru a identifica o soluţie astfel încât Arena Naţională să poată fi redată publicului", a spus Ichim.

TITLURILE ZILEI

Consilierul primarului general pe probleme de dezvoltare şi investiţii, Victor Picu, a precizat că de la începutul proiectului a existat avizul ISU, însă iniţial era vorba de un acoperiş fix, din tablă, care acoperea doar tribunele.

După ce a fost modificat proiectul, nu s-a mai solicitat un alt aviz ISU pentru că, potrivit legislaţiei, nici nu ar fi fost necesar, a spus Picu. El a precizat că, pe de altă parte, a fost vorba de o modificare foarte serioasă şi ar fi trebuit modificată autorizaţia de construire, fiind incorect că acest lucru s-a făcut prin dispoziţie de şantier.

"Există aviz pentru proiectul iniţial, dar nu se poate da aviz pentru acoperişul retractabil pentru că membrana acestuia nu are agrement tehnic. Nu există agrement tehnic european sau naţional pentru membrana folosită", a explicat consilierul primarului.

Picu a mai spus că Stadionul Naţional va rămâne închis până se găseşte o soluţie.

"Am făcut o solicitare la ISU să vedem dacă putem face activităţi sportive dacă retractăm acoperişul", a adăugat consilierul primarului.

Acesta a precizat că au existat două acte adiţionale prin care a fost majorată suma iniţială a contractului, odată cu 84 de milioane de lei pentru costul acoperişului, plus încă 112 milioane de lei pentru modernizarea stadionului în urma unei solicitări UEFA.

Întrebat cine va răspunde pentru aceste neconformităţi, Victor Picu a spus că, în mod normal, ar trebui să răspundă beneficiarul, adică Primăria Capitalei, pentru că şi-a asumat recepţia finală a lucrării.

Victor Picu a precizat că va începe în acest caz un audit tehnico-financiar, pe parcursul căruia se va stabili cine trebuie să răspundă.

Întrebat de ce materialul din care este făcut acoperişul de la Arena Naţională nu poate fi omologat în România, în condiţiile în care a fost folosit şi pe alte stadioane mari europene, Picu a spus că această informaţie poate fi luată doar ca "o ştire pe surse", pentru că aceasta este doar afirmaţia constructorului, fără a exista dovezi clare că este vorba despre acelaşi material.

Picu a mai spus că normativul prin care s-ar putea reglementa această situaţie este în lucru, dar Primăria Capitalei nu ştie cum se va modifica acesta.

Consilierul primarului a mai precizat că agrementul este eliberat de un consiliu tehnic permanent din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Victor Picu a adăugat că există trei răspunsuri de la ISU privind avizul pentru Arena Naţională, ultimul fiind dat în 2 aprilie 2015, iar în toate răspunsurile s-a precizat acelaşi lucru, respectiv că este necesară prezentarea agrementului european şi naţional, pentru că materialele folosite trebuiau să fie în acord cu normele în vigoare.

Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a anunţat vineri, pe pagina sa de Facebook, că stadionul Arena Naţională nu poate fi utilizat din cauza acoperişului retractabil, care a fost construit fără să existe autorizaţie de la ISU, iar eliberarea acestui document este şi acum imposibilă din cauza faptului că materialul din care este construit nu este omogolat în România.

Potrivit lui Sava, la finalul lucrărilor, deşi se ştia că stadionul nu va putea primi avizul de la ISU, din cauza faptului că materialul din care este construit acoperişul nu este omologat în România, fosta administraţie a decis totuşi să semneze recepţia lucrărilor.

Edilul a afirmat că acesta este un caz tipic de gestiune proastă a banului public şi de management defectuos, banii fiind aruncaţi "pe apa sâmbetei".

Primarul a mai spus că, în prezent, singura soluţie care pare rezonabilă este ca toate activităţile să se desfăşoare cu acoperişul strâns, iar dacă nici aşa nu va fi obţinut avizul ISU, va trebui demontat acoperişul retractabil." Acest lucru înseamnă că trebuie să cheltuim bani publici pentru a repara o prostie făcută de fosta administraţie", a precizat Sava.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici