PNL îi cere lui Toader să publice motivarea care a stat la baza numirii Adinei Florea la şefia DNA - Mediafax

PNL îi cere lui Toader să publice motivarea care a stat la baza numirii Adinei Florea la şefia DNA

Senatorul PNL, Iulia Scântei, membru în Comisia juridică a Camerei superioare a Parlamentului, îi cere ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să publice pe site-ul instituţiei motivarea care a stat la baza nominalizării Adinei Florea pentru funcţia de procuror-şef al DNA.

2853 afişări

Imaginea articolului PNL îi cere lui Toader să publice motivarea care a stat la baza numirii Adinei Florea la şefia DNA

PNL îi cere lui Toader să publice motivarea care a stat la baza numirii Adinei Florea la şefia DNA

"Întrucât funcţia de procuror -şef al DNA nu este o funcţie politică în care să fie numit un procuror după bunul plac al politicienilor, ci din contră, este o funcţie de conducere a înaltei magistraturi, solicit publicarea pe site-ul Ministerului Justiţiei a motivaţiei care a stat la baza propunerii de numire făcute azi de ministrul justiţiei pentru această funcţie. Ministrul Justiţiei a adus azi la cunoştinţa publicului şi a candidaţilor propunerea sa pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Întrucât anunţul postat pe site-ul Ministerului Justiţiei nu respectă o prevedere expresă (pct.7 secţiunea Desfăşurarea interviului) din standardele de organizare şi desfăşurare a selecţiei procurorilor, publicate pe site-ul ministerului, în ceea ce priveşte comunicarea propunerii de numire în funcţia de procuror - şef al DNA", a declarat senatorul PNL, Iulia Scântei, prin intermediul unui comunicat de presă remis joi MEDIAFAX.

Aceasta mai spune că, protrivit procedurii, propunerea pentru şefia DNA se transmite imediat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru avizare şi se publică pe site-ul Ministerului Justiţiei.

"Conform art. 7 din Standarde “Propunerea motivată de numire în funcţia de conducere, însoţită de înscrisurile depuse de procurorul propus, se transmite, de îndată, Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea emiterii avizului şi se aduce, concomitent, la cunoştinţa publicului, prin afişarea la sediul Ministerului Justiţiei şi publicarea pe pagina de Internet a acestuia.” Presupun că ministrul Justiţiei nu a selectat pe cel mai bine pregătit candidat pentru funcţia de procuror -şef al DNA prin tragerea la sorţi a numelui său dintr-o pălărie ori prin redarea conţinutului vreunui bileţel primit de la cabinetul unui preşedinte de partid, cum se practică de multă vreme în politica românească", a adăugat Scântei.

Conform sursei citate: "Propunerea de numire ar fi trebuit să vină în urma unei profunde analize a candidaţilor şi a evaluării riguroase a activităţii acestora şi a proiectelor lor manageriale. Motivarea propunerii de numire înseamnă adevărata asumare de către ministrul justiţiei a răspunderii pentru modul în care a evaluat şi selectat candidatul pentru funcţia de procuror -şef al DNA, şi nu un banal anunţ de presă pus pe site-ul ministerului. Motivarea este cu atât mai necesară cu cât procedura de selecţie pentru formularea propunerii de numire NU prevede dreptul candidaţilor de contestaţie a rezultatelor evaluării. De altfel, evaluarea nu presupune acordarea unor note/ calificative pentru a diferenţia candidaţii".

Senatorul PNL mai arată că procedura de selecţie pentru funcţia de procuror-şef al DNA sau DIICOT nu este reglementară expres în Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. În legea invocată procedura este doar una administrativă de numire şi nu una de selecie sau de evaluare.

"Propunerea aparţine ministrului justiţiei, fără îndoială, dar ea nu poate fi una discreţionară, după criterii politice şi de aceea trebuie motivată. Reamintesc tuturor că Procedura de selecţie pentru propunerea de numire a unui Procuror – Şef DNA/DIICOT NU este o procedură reglementată expres prin Legea nr.303/2004. Art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede o procedură administrativă de numire (şi nu procedura de selecţie sau de evaluare) a procurorului general ori a procurorului şef DNA ori DIICOT şi a adjunctilor acestora, menţionând că toţi aceşti procurori de rang înalt „sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii”. Atât! Totuşi, Legea nr. 303/2004 nu reglementează la întâmplare, modul de numire în funcţiile de procuror general, procuror şef DNA sau DIICOT. Procedura de numire este prevăzută exact în capitolul al-V -lea intitulat “Promovarea judecătorilor şi procurorilor şi numirea în funcţiile de conducere”, la Secţiunea a 3-a “Promovarea în funcţia de judecător la ÎCCJ şi numirea în funcţiile de conducere din cadrul ÎCCJ, PÎCCJ, DNA“", mai afirmă Iulia Scântei.

În concluzie, senatorul liberal susţine că prin aplicarea articolului 54 din Legea privind statutul magistraţilor, este imperios să fie cunoscută motivarea care a stat la baza nominalizării făcute de ministrul Tudorel Toader.

"Prin urmare, toate funcţiile de procuror de rang înalt, inclusiv cea de procuror şef DNA, pentru care se aplică procedura de numire prevăzută de art. 54 alin. (1), reprezintă vârful carierei unui procuror, o promovare profesională într-o funcţie de conducere, după parcurgerea etapelor profesionale şi sub rezerva îndeplinirii condiţiilor legale. Candidaţii care participă la selecţie, dar mai ales corpul profesional al magistraţilor procurori, trebuie să cunoască motivele ministrului Justiţiei care i-au fundamentat propunerea, pentru că este vorba de o promovare profesională şi nu de o numire politică", a conchis Scântei.

Procurorul Adina Florea este propunerea minstrului Tudorel Toader pentru funcţia de şef al DNA, a anunţat, joi, Ministerul Justiţiei.

Adina Florea vine de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Înainte de această funcţie, ea a ocupat şi scaunul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, dar şi pe cel de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PNL ,
TOADER ,
DNA

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.