PNL şi USR au sesizat CCR privind Legea finanţării partidelor şi campaniilor electorale

Grupurile parlamentare ale PNL şi USR au sesizat, marţi, Curtea Constituţională cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

347 afișări
Imaginea articolului PNL şi USR au sesizat CCR privind Legea finanţării partidelor şi campaniilor electorale

PNL şi USR au sesizat CCR privind Legea finanţării partidelor şi campaniilor electorale

"Curtea Constituţională a declarat, prin Decizia nr. 718/2017, neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, arătând că aceasta „contravine principiului bicameralismului, având în vedere, în esenţă, faptul că, ignorând scopul initial şi obiectul de reglementare al propunerii legislative, Camera Deputaţilor – în calitate de Cameră decizională, a adoptat un număr impresionant (101) de amendamente, de natură să transforme în mod radical, prin aportul lor cantitativ şi calitativ, filosofia ce a stat la baza iniţierii demersului legislative şi excluzând, astfel, prima Cameră – cea de reflecţie – de la procesul de legiferare, ce trebuie să reprezinte opera întregului Parlament.” Parlamentul a reexaminat legea, făcând aplicarea art. 147 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de accord cu decizia Curţii Constituţionale.” Însă, în cazurile în care legea a fost declarată neconstituţională în ansamblu, obligaţia de punere în acord cu decizia Curţii Constituţionale nu subzistă", se arată în documentul înaintat de Opoziţie Curţii.

TITLURILE ZILEI

PNL şi USR mai susţin, în sesizare că modul de redactare al unor paragrafe este neclar şi impredictibil.

"Sub acest aspect, învederăm că prin legea care face obiectul prezentei sesizări au fost introduse în Legea nr. 334/2006 mai multe texte cu exprimări interpretabile, printre care următoarele:

art. 52 alin. (1) pct. 36, conform căruia “Constituie contravenţie (…) utilizarea altor tipuri de materiale de propagandă electorală decât cele permise de prezenta lege”;
art. 52 alin. (2) pct. 1, conform căruia “Constituie contravenţii (…) finanţarea de către partidul politic sau alianţa politică a activităţii curente din alte surse de venit decât cele permise de prezenta lege”;
art. 52 alin. (2) pct. 2, conform căruia “Constituie contravenţii (…) finanţarea de către partidul politic sau alianţa politică a activităţii curente din împrumuturi primite cu încălcarea condiţiilor prezentei legi”;
art. 52 alin. (2) pct. 4, conform căruia “Constituie contravenţii (…) primirea şi restituirea împrumuturilor în bani de către partidul politic sau alianţa politică cu încălcarea condiţiilor prezentei legi”;
art. 52 alin. (2) pct. 8, conform căruia “Constituie contravenţii (…) folosirea de către partidul politic a veniturilor provenite din subvenţii de la bugetul de stat pentru alte destinaţii decât cele prevăzute la art. 25 alin. (1)”;
art. 52 alin. (2) pct. 11, conform căruia “Constituie contravenţii (…) depunerea sau virarea contribuţiilor pentru campania electorală sau pentru referendum în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege”;
art. 52 alin. (2) pct. 14, conform căruia “Constituie contravenţii (…) finanţarea campaniei electorale sau a campaniei pentru referendum din alte surse decât contribuţiile electorale depuse în condiţiile prezentei legi”;
art. 52 alin. (2) pct. 18, conform căruia “Constituie contravenţii (…) producerea şi/sau difuzarea materialelor de propagandă electorală în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege”."

Parlamentarii Opoziţia mai arată cu propunerea de moficare a legii criticate trebuie să vizeze abrograrea unui singur alineat al unui articol, dar expunerea de motive a iniţiativei legislative a fost "greşită" încă de când proiectul a fost depus în Legislativ.

"Propunerea legislativă iniţială nu a vizat decât abrogarea alin. (2) al art. 59 din Legea nr. 334/2006, pentru motivul că reglementările sale s-ar fi regăsit şi în dispoziţiile art. 50 alin. (4) din aceeaşi lege. Pe de altă parte însă, învederăm că expunerea de motive a fost greşită încă de la depunerea proiectului de lege, deoarece art. 50 alin. (4) are în vedere limitele controlului Autorităţii Electorale Permanente cu privire la finanţarea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, statuându-se că acest control care vizează în fapt încasările şi plăţile se poate exercita numai în ceea ce priveşte perioada electorală şi numai în legătură cu aceasta, pe când art. 59 alin. (2) prevede o excepţie de la alin. (1) al aceluiaşi articol, statuând că organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au obţinut câte un singur mandat de deputat, în condiţiile legii electorale, respectiv câte un singur mandat de consilier într-o circumscripţie electorală, li se aplică numai prevederile legale privind finanţarea campaniei electorale", completează sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici