Poliţia Română: Zece persoane care intenţionau să se sinucidă pe calea ferată, salvate de echipaje

Poliţiştii de la transporturi au salvat, în ultima lună, zece persoane care voiau să se sinucidă pe calea ferată, iar în urma controalelor în gări şi trenuri, echipajele au depistat persoane date în urmărire, minori nesupravegheaţi şi au întocmit aproape 400 de dosare penale.

128 afişări
Imaginea articolului Poliţia Română: Zece persoane care intenţionau să se sinucidă pe calea ferată, salvate de echipaje

Poliţia Română: Zece persoane care intenţionau să se sinucidă pe calea ferată, salvate de echipaje

În ultima lună ( perioada 14 iunie – 15 iulie ), poliţiştii de la transporturi din toată ţara au acţionat în 195 de gări, aerogări, obiective economice, rute feroviare şi navale, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare.

„Au fost desfăşurate aproape 2.000 de controale în staţii de cale ferată, poliţiştii patrulând în 3.957 de trenuri de călători. Activităţile au avut ca rezultat depistarea a 63 de persoane date în urmărire naţională sau internaţională, a 35 de minori lipsiţi de supraveghere, care au fost predaţi familiilor sau internaţi în centre de plasament şi a 14 persoane cu afecţiuni psihice, ce au fost internate în unităţi spitaliceşti. Poliţiştii au intervenit şi pentru a salva 10 persoane care intenţionau să se sinucidă pe calea ferată”, informează Poliţia Română.

Potrivit sursei citate, în urma acţiunilor privind siguranţa transporturilor şi prevenirea comerţului ilegal, a contrabandei şi a infracţiunilor de furt şi cele în regim de taxi, poliţiştii au aplicat 1.449 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 750.000 de lei, iar ca măsuri complementare, au confiscat bunuri de peste 440.000 de lei.

„În această perioadă, au fost depistate în flagrant delict 134 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni. De asemenea, 311 persoane sunt cercetate în 384 de dosare penale întocmite. Sunt continuate cercetările şi faţă de alte 14 persoane depistate cu substanţe halucinogene asupra lor. În dosarele penale instrumentate, s-a reuşit, până în prezent, recuperarea unui prejudiciu de peste 150.000 de lei. De asemenea, faţă de 8 persoane s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior una fiind arestată preventiv, iar faţă de alte 5 dispunându-se măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, mai arată Poliţia Română.

Totodată, în alte dosare de contrabandă, furt din vagoanele de marfă şi furt de relee din sistemul feroviar, poliţiştii au efectuat 26 de percheziţii, fiind indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare de aproape 300.000 de lei (printre care 73.900 de ţigări, 29 de grame de bijuterii din aur, aproximativ 230 de grame de substanţe halucinogene).

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici