Ponta: Examinez dacă trimit Corpul de Control la Năvodari. Deciziile locale pot fi atacate în instanţă

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că va examina dacă va trimite Corpul de Control la Năvodari pentru a verifica situaţia construcţiilor ce se intenţionează a fi ridicate în zona plajei, el menţionând că, dacă e vorba de decizii ale autorităţii locale, acestea pot fi atacate în instanţă.

134 afișări
Imaginea articolului Ponta: Examinez dacă trimit Corpul de Control la Năvodari. Deciziile locale pot fi atacate în instanţă

Victor Ponta (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

”Toată lumea, pe bună dreptate, vrea autonomie locală - mai extinsă sau mai redusă. După care, când se întâmplă ceva, toată lumea zice să intervină primul-ministru. O să examinez dacă ţine de Guvern acest lucru, cu siguranţă că o să verificăm. Dacă sunt decizii care ţin stricit de autoritatea locală, acestea pot fi atacate în instanţă”, a spus Ponta, întrebat dacă va trimite Corpul de Control al Guvernului la Năvodari.

Pe de altă parte, Ponta a spus că nu îşi doreşte ca Executivul să ”intre toată ziua” peste autorităţile locale.

”Sigur că Guvernul e responsabil şi trebuie să intervină, să verifice, dar nici nu vreau să se ocupe Guvernul de orice construcţie pe care o face o primărie sau un consiliu local, pentru că atunci înseamnă că nu mai există autoritate locală şi autonomie locală şi facem iar un stat supercentralizat, ceea ce eu personal nu cred că este bine”, a spus Ponta.

El a spus că primarul, Consiliul Local sau Consiliul Judeţean sunt mult mai aproape de cetăţean, ştiu mai bine decât Guvernul ce decizii locale să ia şi pot fi şi trase la răspundere mult mai uşor decât Guvernul când ceva merge rău.

Cele mai importante patronate din turism, ANAT şi FPTR, susţin că primarul din Năvodari va distruge plaja din staţiune dacă va pune în practică proiectul care prevede construcţia unei faleze şi a unor blocuri şi spaţii comerciale, iar ANAT îi cere premierului Victor Ponta să blocheze proiectul.

"Principala atracţie a staţiunii Năvodari a fost şi este plaja. După Mamaia, e clar că locul care se poate dezvolta cel mai mult pe litoral este Năvodariul. Aici s-au făcut investiţii importante în ultimii 12 ani. În momentul în care am văzut documentele cu planurile primarului am fost în pragul unui stop cardiac", a declarat agenţiei MEDIAFAX Alin Burcea, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

El a explicat că, în urmă cu câteva săptămâni, mai multe persoane au început să facă măsurători pe plaja din Năvodari, afirmând că lucrează pentru primărie. Patronatele din turism s-au sesizat şi au început să facă cercetări, aflând că Primăria Năvodari a depus un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care prevede construirea pe plajă a unei faleze lungi de şase kilometri şi late de 16 metri, la 60 de metri de mare. Astfel, plaja va fi limitată la maximum 60 de metri lăţime, în condiţiile în care este în vigoare o lege care prevede că nu se poate construi la distanţă mai mică de 150 de metri de mare, potrivit lui Alin Burcea.

"Să ne imaginăm că pe plaja din Năvodari, pe şase kilometri lungime, va apărea o alee de beton lată de 16 metri, în jurul căreia vor apărea construcţii, locuinţe şi chioşcuri, toate în faţa hotelurilor construite în ultimii zece ani. Evident că dacă se ştia lucrul ăsta de acum zece ani, nu mai investea nimeni aici. Vreau să atrag atenţia că o staţiune construită în ultimul deceniu riscă să fie îngropată. Nu o să vină nimeni să stea printre bălării, cu construcţii în faţă. Este un apel pe care îl fac primului ministru din partea ANAT, să intervină cu Corpul de Control al Guvernului", a mai spus Burcea.

El a adăugat că, în calitate de vicepreşedinte al ANAT, face un apel la premier să oprească proiectul.

Contactat de MEDIAFAX, Nicolae Matei, primarul localităţii Năvodari, a afirmat că nu va renunţa la ideea sa, ba mai mult, ia în calcul să facă plângere penală pe numele celor care obstrucţionează proiectul.

"Investitorii se sperie că o să apară un fel de talcioc acolo, că o să vândă fiecare ce vrea, haine, porumb fiert etc. Nu va exista aşa ceva. Va fi o zonă de promenadă de şase metri, nu vom face o stradă pe malul mării, nu vom face tot felul de buticuri pe malul mării, este exclus aşa ceva. Prioritate vor avea investitorii care sunt în zona adiacentă, care şi-au făcut ansambluri rezidenţiale, care au hoteluri", a spus primarul Nicolae Matei.

El a completat că vrea să liniştească investitorii serioşi şi îi anunţă că faleza nu înseamnă o bandă de circulaţie, că nu pot circula maşini pe malul mării, ci va fi o zonă de promenadă, care va aduce civilizaţia în staţiune.

Nicolae Matei a afirmat că proiectul este în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei şi va fi realizat cu fonduri europene.

Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi cel mai mare investitor în turism pe litoral, cu 4.000 de locuri de cazare, dintre care 2.000 construite în Năvodari, afirmă că proiectul primarului nu este convenabil absolut deloc pentru cei care au investit în staţiune, pentru că multe dintre planurile de investiţii au ţinut cont de ieşirea la mare şi de plaja lată.

"În PUZ-ul depus de primărie se prevede construirea unei serii de clădiri şi centre comerciale pe care noi nu le-am luat în calcul atunci când am investit aici. Eu, dacă aş fi aflat ce se va întâmpla, n-aş mai fi făcut la Năvodari acele investiţii de 27 de milioane de euro în 2.000 de locuri de cazare. În plus, în condiţiile astea, dacă mâine primesc o ofertă de vânzare, plec imediat din Năvodari", a declarat Murad pentru MEDIAFAX.

El a adăugat că plănuia să mai construiască în următorii ani încă 2.000 de locuri de cazare, dar renunţă din cauza noii situaţii create.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici