Ponta: Raportul CE este zero, nu are nicio valoare pentru Justiţia din România

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, a declarat, luni, înainte de şedinţa coaliţiei PSD-PDL, că raportul CE despre Justiţia din România "este zero" şi nu are nicio valoare pentru domeniu.

28 afișări
Imaginea articolului Ponta: Raportul CE este zero, nu are nicio valoare pentru Justiţia din România

Ponta: Raportul CE este zero, nu are nicio valoare pentru Justiţia din România (Imagine: Mediafax Foto)

"Raportul pe justiţie n-are nicio legătură cu România. V-am spus şi din februarie. Ei vorbesc despre nişte lucruri, sunt nişte funcţionari acolo care scriu. Noi trăim în România şi ştim care e justiţia din România. O să citiţi raportul şi o să credeţi că se vorbeşte despre altă ţară. N-are nicio valoare, este zero pentru justiţia din România. Ce ne interesează pe noi, ne interesează problemele reale", a afirmat Ponta.

El s-a referit şi la problema salarizării magistraţilor, în contextul în care la şedinţa coaliţiei particpă şi ministrul Justiţiei.

TITLURILE ZILEI

"Magistraţii, când cer anumite drepturi, le cer şi au dreptate. În acelaşi timp, ministrul spune, şi de asemenea are dreptate, că nu are acei bani. De aia am spus că există un pachet de soluţii. Dacă vii şi le dai în cap la judecători, în niciun caz n-o să ai o justiţie mai bună", a spus Ponta.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, sâmbătă, într-o emisiune la Realitatea TV, că va discuta, luni, în coaliţia PSD-PDL nu doar despre raportul CE pe Justiţie, care urmează să fie publicat săptămâna viitoare, ci şi despre finanţarea sistemului juridic.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretele de promulgare ale legilor privind Codul Civil şi Codul Penal, legi pe care Guvernul îşi asumase răspunderea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici