Premieră în România. O bibliotecă are interpret mimico-gestual pentru persoanele cu dizabilităţi

Cea mai mare bibliotecă din judeţul Galaţi are, în premieră, interpret mimico-gestual pentru persoanele cu dizabilităţi. Acesta oferă asistenţă clienţilor Bibliotecii V.A.Urechia care au probleme de auz sau de vorbire.

329 afişări
Imaginea articolului Premieră în România. O bibliotecă are interpret mimico-gestual pentru persoanele cu dizabilităţi

Foto: Pixabay

Intrepretul mimico-gestual oferă servicii la cererea gălăţenilor care ajung la biblioteca judeţeană. Totul este realizat în baza unui protocol semnat de instituţia gălăţeană cu o asociaţie.

„Din această săptămână avem contract cu un interpret mimico-gestual. Este un serviciu pentru surdo muţi pe care îl asigurăm la cerere, atunci când avem solicitare. Noi chemăm interpretul, el vine şi ajută persoana care are nevoie. Este un serviciu gratuit, noi asigurăm transportul interpretului”, a explicat, pentru MEDIAFAX, directorul Bibliotecii V.A.Urechia din Galaţi, Corina Dobre.

Biblioteca gălăţeană oferă şi alte servicii persoanelor cu dizabilităţi. În clădire au fost montate sisteme cu avertizare vizuale şi sonore, suprafeţe tactile, cărţi pentru nevăzători, rampe pentru cărucioare şi grupuri sanitare adaptate persoanelor cu nevoi speciale.

„Am montat şi sisteme de avertizare vizuale şi sonore pentru persoanele cu dizabilităţi. Sunt suprafeţe de avertizare tactile pentru nevăzători, este vorba de benzi din material cauciucat pe care le-am aplicat pe hol. De asemenea, avem cărţi pentru nevăzători, este o secţie în format accesibil cu audio book-uri. Nu în cele din urmă am montat o rampă pentru accesul în clădire şi am adaptat un grup sanitar pentru persoanele cu dizabilităţi. Sunt investiţii realizate din bugetul Consiliului Judeţean”, a precizat Corina Dobre.

Chiar dacă apreciază investiţiile realizate la biblioteca gălăţeană, persoanele cu dizabilităţi din Galaţi spun că aşteaptă mai multe de la autorităţi şi că vor să fie consultate.

„Ne bucurăm că cineva dintre autorităţi s-a gândit la persoanele cu dizabilităţi vizuale şi că a început şi la noi accesibilizarea instituţiilor publice. Practic, aceste dispozitive sunt montate pe acele culoare de deplasare şi în momentul când ajungi să te loveşti de un obstacol, el te avertizează sonor. Ar fi bine să fim şi noi consultaţi. Nimic despre noi, fără noi”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor Galaţi, Vasile Ilieş.

Biblioteca judeţeană V.A.Urechia are sute de mii de vizitatori în fiecare an.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi „Like” paginii noastre de pe Facebook.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici