Dosarul "Ţăndărei": Preşedintele Tribunalului Harghita, după ce faptele s-au prescris: Sunt judecători puţini/ Felix Bănilă: DIICOT a declarat apel la soluţia de achitare

Preşedintele Tribunalului Harghita precizează, referitor la dosarul "Ţăndărei", în care s-a dispus achitarea celor 25 de inculpaţi după ce faptele s-au prescris, că dosarul a fost restituit de trei ori parchetului pentru refacerea urmăririi penale şi că tribunalul are judecători puţini.

2384 afișări
Imaginea articolului Dosarul "Ţăndărei": Preşedintele Tribunalului Harghita, după ce faptele s-au prescris: Sunt judecători puţini/ Felix Bănilă: DIICOT a declarat apel la soluţia de achitare

Preşedintele Tribunalului Harghita, despre durata dosarul "Ţăndărei": Sunt judecători puţini

Preşedintele Tribunalului Harghita, Mitrea Ibolya, transmite, prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, că, în ceea ce priveşte durata procedurii din dosar, acesta a fost restituit de trei ori la parchet pentru refacerea/completarea urmăririi penale.

"Ca urmare a întocmirii unui nou rechizitoriu, dosarul a fost reînregistrat la Tribunalul Harghita, fiind astfel din nou învestită instanţa cu judecarea acestuia în anul 2013. Durata procedurilor în faţa primei instanţe, după sesizarea din anul 2013, a fost determinată şi de dificultăţile repetate în îndeplinirea procedurilor de citare, în cauză, numărul părţilor şi participanţilor depăşind 200 de persoane, precum şi de necesitatea respectării elementelor dreptului la un proces echitabil, invocate pe parcursul procesului. Toate aceste aspecte au generat dificultăţi legate nu doar de audierea celor chemaţi, ci şi de citarea şi asigurarea dreptului la apărare, conform dispoziţiilor legale care se impuneau a fi respectate, distinct de aspectul social şi impactul mediatic al cauzei", potrivit sursei citate.

Judecătorii precizează şi faptul că Inspecţia Judiciară a efectuat mai multe verificări privind derularea procesului, nefiind constatate abateri care să justifice formularea unei acţiuni disciplinare.

"Este necesar să menţionăm şi faptul că, în perioada în care dosarul s-a aflat pe rolul instanţei, Tribunalul Harghita s-a confruntat cu o insuficienţă vădită a numărului de judecători, dublată de fluctuaţia acestora, situaţie care nu a putut fi înlăturată, în pofida demersurilor concrete şi repetate ale conducerii tribunalului şi curţii de apel", mai arată preşedintele Tribunalului Harghita.

Felix Bănilă, despre dosarul Ţăndărei: DIICOT a declarat apel la soluţia de achitare 

Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a declarat miercuri, la bilanţul pe 2018, că instituţia a făcut apel la decizia de achitare a inculpaţilor din dosarul Ţăndărei dispusă de Tribunalul Harghita. Ancheta a fost deschisă după ce 160 de copii romi au fost găsiţi la cerşit în Anglia.

„Ceea ce vă pot comunica este faptul că noi, DIICOT, am declarat apel în raport de toţi inculpaţii faţă de care s-au dispus soluţii în dosarul Tribunalului Harghita. Şi în raport de inculpaţii achitaţi, şi în raport de inculpaţii faţă de care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescriptiei”, a declarat Felix Bănilă, şeful DIICOT.

Inspecţia Judiciară s-a autosesizat şi face verificări la Tribunalul Harghita după ce dosarul Ţăndărei, în care au fost judecate 25 de persoane, s-a încheiat după aproape 9 ani, deoarece s-au prescris faptele. Ancheta a fost deschisă după ce 160 de copii romi au fost găsiţi la cerşit în Anglia. Procesul judecat la Tribunalul Harghita s-a încheiat prin decizia din 12 februarie, după aproape nouă ani şi zeci de termene.

Magistraţii au admis schimbarea încadrării juridice a faptelor din „constituire a unui grup de criminalitate organizată”, faptă prevăzută de Legea nr. 39/2003, privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate în „constituirea unui grup infracţional organizat”, faptă prevăzută de art. 367 din Codul Penal. Dacă în primul caz, fapta se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani, în cazul al doilea, pedepsa este cuprinsă între 1 şi 5 ani. Cele 25 de persoane au fost acuzate de trafic de minori, spălare de bani şi constituire a unui grup de criminalitate organizată, iar unii dintre ei şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În plus, instanţa a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor inculpaţilor.

Cazul a făcut mare vâlvă în 2010, când peste 160 de copii de etnie romă duşi la cerşit în Marea Britanie au fost identificaţi de autorităţile judiciare române şi britanice, care au semnat un acord pentru constituirea unei echipe comune de investigaţii pentru capturarea traficanţilor, această acţiune derulându-se la Ţăndărei, în Ialomiţa. În cadrul operaţiunii numită „Europa" au fost efectuate zeci de percheziţii domiciliare, la care au participat şi ofiţeri din cadrul Metropolitan Police şi specialişti Europol. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării infracţionale organizate recrutau minori de etnie romă, pe care îi treceau fraudulos frontiera spre Marea Britanie, unde îi exploatau, obligându-i să cerşească sau să comită infracţiuni stradale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici