Prietena Cristinei Ţopescu, mesaj după moartea jurnalistei. „Eu am sunat la 112. Nu credeţi prostiile de la tv! Cris nu s-a sinucis”

Un mesaj a fost publicat, luni, pe pagina oficială a Cristinei Ţopescu, de o persoană care susţine că este prietena ei şi administratorul contului de Facebook. Femeia susţine că jurnalista avea „obiceiul de a schimbă planurile în ultima secundă şi să nu sune”, subliniind că aceasta nu s-a sinucis.

35566 afişări
Imaginea articolului Prietena Cristinei Ţopescu, mesaj după moartea jurnalistei. „Eu am sunat la 112. Nu credeţi prostiile de la tv! Cris nu s-a sinucis”

Prietena Cristinei Ţopescu, mesaj după moartea jurnalistei. „Nu s-a sinucis. Avea obiceiul de a schimba planurile şi să nu sune”

„Numele meu este Diana Maria. Administrez pagina creată de mine pentru Cristina Ţopescu, în urmă cu câţiva ani. Cristina care îmi este prietenă şi vecină. Eu am sunat la 112. Dragi colegi de breaslă, vă rog să aveţi decenţa de a avea răbdare şi de a fi jurnalişti adevăraţi, nu hiene! În cursul zilei de astăzi, 13 ianuarie, vă voi da informaţiile reale despre ultimii patru ani din viaţă Cristinei şi despre cum am ajuns să sun la numărul de urgenţă. Nu vă aşteptaţi la picanterii şi mizerii!”, începe mesajul publicat, luni dimineţa, pe pagina de Facebook oficială a jurnalistei Cristina Ţopescu.

Prin acest mesaj, prietena jurnalistei încearcă să clarifice de ce nu a sesizat nimeni că ea lipsea de aproximativ trei săptămâni.

„Cris avea obiceiul de a schimbă planurile în ultima secundă şi să nu sune. Avea mai multe invitaţii, nu ştia unde va merge de Crăciun şi Revelion. În plus, aşa era Cristina. Câteva zile, cât au avut telefoanele baterie, suna în gol. Şi s-a mai întâmplat asta de multe ori. Să nu dea semn şi două săptămâni, apoi să sune şi să povestim. Astăzi am intrat în panică pentru că toate erau închise, ori un telefon care să nu meargă era pentru ea o dramă. Aşa e Cris. (...) Am refuzat să furnizez informaţii hienelor când m-am dus să îi pun o lumânare, pentru că nimeni nu s-a gândit să îi ducă Lumină! Nu voi apărea în public, nu voi face bani de pe urma Cristinei! (...) Şi nu credeţi prostiile de la tv! Cris nu s-a sinucis. A trecut Sus alături de căţeii ei, aşa cum voia să se întâmple când îi va veni ceasul”, conchide sursa citată.

Surse apropiate anchetei în cazul morţii Cristinei Ţopescu au afirmat, pentru MEDIAFAX, că jurnalista a fost găsită în pat, învelită cu plapuma, fără a avea urme de violenţă, fiind puţin probabil ca aceasta să se fi sinucis, medicii legişti urmând să stabilească cauza exactă a decesului.

Potrivit surselor citate, anchetatorii iau în calcul toate pistele, fiind deschis un dosar de moarte suspectă în cazul jurnalistei. Cu toate acestea, oamenii legii sosiţi la faţa locului nu ar fi găsit indicii că jurnalista s-ar fi sinucis.

În prezent, dosarul morţii Cristinei Ţopescu este investigat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Reprezentanţii unităţii de parchet au afirmat, pentru MEDIAFAX, că în cursul zilei de luni se va trimite ordonanţa procurorilor către INML pentru a se face expertiza medico-legală.

 

Jurnalista Cristina Ţopescu a murit, ea fiind găsită duminică seară de poliţişti în casa sa din oraşul Otopeni.

Cristina Ţopescu s-a născut la Oradea, în 1960 (avea 59 de ani). A fost fiica lui Cristian Ţopescu, celebru comentator sportiv. A intrat în lumea televiziunii în perioada 1970-1979, când a apărut în emisiuni pentru copii. A absolvit facultatea de Limbi Străine din Bucureşti.

Cunoscută ca prezentatoare de televiziune, în 2013 a devenit membră a PSD, în acel moment a încetat colaborarea cu televiziunea Prima Tv pentru care prezenta ”Focus”, principala emisiune de ştiri a televiziunii.

Din 2013 a fost la Antena 3, însă a anunţat că se retrage de la postul de televiziune în 2017, invocând motive personale.

În 1989, jurnalista a încercat să fugă din România şi a fost arestată primind trei luni de închisoare. A fost eliberată din arest pe 19 decembrie 1989.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici