Prima reacţie a conducerii mall-ului unde s-au găsit colonii de gândaci: Nu avem acces la spaţiile pe care le oferim în chirie

Conducerea centrului comercial din Cluj-Napoca în care OPC a găsit colonii de gândaci şi a închis 20 de restaurante susţine că nu are acces la spaţiile pe care le dă în chirie. Se lucrează intens la dezinsecţie în zona de food court.

223 afișări
Imaginea articolului Prima reacţie a conducerii mall-ului unde s-au găsit colonii de gândaci: Nu avem acces la spaţiile pe care le oferim în chirie

Conducerea mall-ului unde s-au găsit colonii de gândaci reacţionează: Nu avem acces la spaţiile închiriate

Potrivit unui comunicat al conducerii centrului comercial din Cluj-Napoca transmis joi, în conformitate cu contractele în vigoare, managementul mall-ului nu poate avea acces la spaţiile pe care le oferă în chirie partenerilor săi.

„Managementul este în alertă încă din momentul zero al acţiunii reprezentanţilor OPC Cluj, cu toată deschiderea şi transparenţa pentru soluţionarea acestei situaţii. Respectăm întru totul procedurile legale prin care chiriaşii centrului comercial sunt obligaţi să prezinte dovada acţiunilor de dezinsecţie a spaţiilor pe care le au în gestiune. Subliniem faptul că, în conformitate cu contractele în vigoare, managementul centrului comercial nu poate avea acces la spaţiile pe care le oferă în chirie partenerilor săi şi poate controla situaţia acestora exclusiv prin intermediul documentelor de aviz de bună funcţionare care îi sunt puse la dispoziţie”, se arată în comunicat.

TITLURILE ZILEI

Potrivit sursei citate, în acest moment managementul mall-ului se implică direct în rezolvarea situaţiei şi se lucrează intens la procesul complet de dezinsecţie din zona de food court, cu soluţii şi echipamente de ultimă generaţie.

Reprezentanţii mall-ului au subliniat că se colaborează cu autorităţile pentru soluţionarea rapidă a situaţiei, asigurând consumatorii că mall-ul este un centru comercial responsabil, care respectă procedurile în vigoare.

Comisarii de la Protecţia Consumatorului Cluj au amendat miercuri cu 30.000 de lei un mall din Cluj-Napoca şi au închis circa 20 de restaurante din zona de food-court, după ce au fost descoperite „colonii de gândaci negri şi roşii”.

„În urma unui control s-au închis miercuri seara circa 20 de restaurante din zona food-court (...) şi s-a aplicat operatorului o amendă de 30.000 de lei după ce în zonă au fost descoperite colonii de gândaci negri şi roşii. Poate au migrat gândacii din zonele unde se fac lucrări de modernizare”, a spus Comisarul şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, Mircea Radu.

El a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că a dispus să fie făcute acţiuni de dezinfectare, iar restaurantele rămân închise până la remedierea situaţiei.restaurantele rămân închise până la remedierea situaţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici