Prima slujbă la Catedrala Mânturii Neamului, oficiată cu ocazia Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi. La ceremonia religioasă participă 2500 de tineri veniţi din toată lumea

Patriarhul Daniel a oficiat, duminica, prima slujbă la Catedrala Mântuirii Neamului, cu ocazia Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi, la ceremonia religioasă participând 2500 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani.

4146 afișări
Imaginea articolului Prima slujbă la Catedrala Mânturii Neamului, oficiată cu ocazia Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi. La ceremonia religioasă participă 2500 de tineri veniţi din toată lumea

Prima slujbă la Catedrala Mânturii Neamului, oficiată cu ocazia Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi (Imagine: Codrin Prisecaru/ Arhiva Mediafax Foto)

În perioada 1-4 septembrie 2016, la Bucureşti, are loc Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea, eveniment cu participare naţională şi internaţională la care sunt prezenţi 2500 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani din toate eparhiile Patriarhiei Române, precum şi reprezentanţi ai unor Biserici Ortodoxe surori, a anunţat Patriarhia Română.

În cadrul evenimentului, duminică, începând cu ora 9.00, tinerii au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul Daniel, prima slujbă ţinută la Catedrala Mântuirii Neamului.

TITLURILE ZILEI

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Primăriile Sectoarelor 1, 2, 3, 5 şi 6, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Inspectoratul Şcolar General al Municipiului Bucureşti şi Centrul de Presă „Basilica” al Patriarhiei Române.

Construcţia Catedralei a fost începută în anul 2007 şi până în prezent nu a fost finalizată. În ultima perioada, Patriarhia Română a cerut ajutor financiar primariilor din Capitală pentru finalizarea lucrărilor, mai multe primării alocând fondurile solicitate. Primăria Capitalei a alocat 15 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici