Primar din România, demis prin ordin al prefectului. Cornel Ionică pierde înainte de termen mandatul de edil al Piteştiului

Prefectul judeţului Argeş, Emilian Dragnea, a emis, marţi, un ordin prin care se constată încetarea mandatului de primar al oraşului Piteşti al lui Cornel Ionică, după ce acesta a fost găsit de către ANI în conflict de interese. Decizia poate fi atacată.

2531 afişări
Imaginea articolului Primar din România, demis prin ordin al prefectului. Cornel Ionică pierde înainte de termen mandatul de edil al Piteştiului

MEDIAFAXFOTO: In imagine, Constantin Tamaga, Cornel Ionica si Iacob Palade

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Argeş, Elena Diaconescu, a declarat că, marţi, a fost emis ordinul prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al Piteştiului, deţinut de Cornel Ionică.

„În baza raportului de evaluare al ANI şi având în vedere legea nr.176/2010, s-a semnat acest ordin de încetare de drept, înainte de termen, al mandatului de primar al municipiului Piteşti deţinut de către Cornel Constantin Ionică. Cu drept de plângere la Tribunalul Argeş în termen de 10 zile de la comunicare. Ordinul a fost comunicat la secretariatul domnului primar”, a precizat Diaconescu.

La rândul său, Cornel Ionică, primarul Piteştiului, a declarat, corespondetului MEDIAFAX, că nu a primit încă ordinul, dar se aştepta la o asemenea decizie.

„Ştiu şi eu pe surse, nu l-am primit. Voi lua act de el. Mă aşteptam să se întâmple. Domnul prefect a zis că va emite acest ordin. Probabil îl voi contesta. Să-l primesc şi voi discuta cu avocaţii să văd ce voi face. (...). Nu am creat niciun prejudiciu. Plătesc greşelile, deşi e mult spus greşeli, făcute în urmă cu 10 ani”, a declarat Ionică.

În martie 2016, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că în perioada exercitării mandatului 2008-2012, în calitate de viceprimar al Piteştiului, Cornel Ionică, a participat la adoptarea a două hotărâri ale Consiliului Local Piteşti, în 2009, respectiv 2010.

Deciziile CL erau legate de protocoale încheiate între Centrul Cultural din Piteşti cu societăţi comerciale la care ginerele edilului era asociat şi administrator, respectiv de încheierea unui contract de asociere între Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului municipiului Piteşti şi o firmă la care ginerele viceprimarului de atunci era asociat unic şi administrator.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici