Primarul din Roman îi răspunde Ecaterinei Andronescu, după ce aceasta a spus că "unii primari au plătit transportul celor care au ieşit în stradă": Nu înţeleg cum şi-a permis să mânjească numele meu

Primarul municipiului Roman, Lucian Micu, susţine că nu înţelege cum şi-a permis Ecaterina Andronescu să-i ”mânjească” numele, în contextul în care senatorul PSD a afirmat că ”unii primari au plătit transportul celor care au ieşit în stradă”, menţionând aici ”mesaje din Roman”.

2826 afişări

Imaginea articolului Primarul din Roman îi răspunde Ecaterinei Andronescu, după ce aceasta a spus că "unii primari au plătit transportul celor care au ieşit în stradă": Nu înţeleg cum şi-a permis să mânjească numele meu

Primarul din Roman îi răspunde Ecaterinei Andronescu, după ce aceasta a spus că "unii primari au plătit transportul celor care au ieşit în stradă": Nu înţeleg cum şi-a permis să mânjească numele meu

”De-a lungul anilor, am fost martor la multe episoade în care adevărul a fost acoperit de minciuni şi îmi pare rău să observ că mai există politicieni care chiar nu mai au niciun scrupul. De dimineaţă, un cetăţean mi-a spus că fostul ministru al educaţiei, Ecaterina Teodorescu, cunoscută ca ministrul Abramburica, şi-a permis să mă acuze public, fără nicio dovadă, că am plătit persoane să protesteze la Bucureşti împotriva Legilor Justiţiei. Nu înţeleg cum această femeie şi-a permis să mânjească numele meu şi al oraşului nostru cu astfel de minciuni sfruntate”, scrie, duminică, pe Facebook, primarul municipiului Roman, Lucian Micu.

Potrivit acestuia, la Roman nu a protestat nimeni sâmbătă seară.

”Dacă au fost romaşcani care s-au dus la Bucureşti pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de guvernarea PSD nu a fost nici datorită mie, ci din cauză că în politică mai există personaje mizerabile. Dragi romaşcani, să nu plecaţi niciodată capul în faţa celor care vor să vă jignească şi să arunce cu noroi asupra oraşului nostru!”, susţine edilul.

Ecaterina Andronescu, senator PSD, a declarat, legat de protestele de sâmbătă seara din Capitală, că dacă ele transmit un mesaj în exterior că România este într-o ţară neguvernabilă, atunci trebuie să îşi asume responsabilitatea toţi cei care poate i-au îndemnat pe oameni la proteste.

"Avem instituţii în statul acesta. Vom avea în continuare legi care nu îi vor împiedica pe cei din aceste instituţii să îi ancheteze pe bază pe probe pe corupţi. Ce mă îngrijorează în aceste demonstraţii nu e faptul că oamenii au ieşit în stradă. E dreptul lor de a protesta faţă de lucrurile care îi nemulţumesc. Dacă aceste demonstraţii generează instabilitatea ţării, dacă ele transmit un mesaj în afară că România este într-o ţară neguvernabilă, atunci trebuie să îşi asume repsonsabilitatea toţi cei care poate din spate i-au îndemnat să iasă", a declarat Ecaterina Andronescu, la Digi24.

"Pot să vă transmit mesajele care spun că unii primari, vă dau exemplu un mesaj primit de cineva din Roman, au plătit transportul celor care au ieşit în stradă. Dacă ies pentru că sunt nemulţumiţi este dreptul lor constituţional şi trebuie să îi respectăm. Dacă cineva vrea să arate că România este o ţară neguvernabilă, trebuie să îşi asume responsalibitatea", a completat Andronescu..

Aceasta a mai spus că cele trei legi care vizează sistemul judiciar sunt pe masa Curţii Constituţionale, iar instituţia va decide dacă este sunt sau nu constituţionale.

"Nu este o imagine pozitivă la adresa României şi de această imagine, dacă se transformă într-un mesaj de instabilitate, toată lumea are de pierdut", a mai spus senatorul PSD.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PRIMAR ,
ANDRONESCU ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.