Video Primele AUDIERI la Comisia SPP: Vicepremierul Stănescu şi fostul director Dumitru Iliescu, chemaţi în Parlament

Preşedintele Comisiei pentru verificarea posibilei implicări a SPP în activitatea unor partide politice, Daniel Butunoiu, a anunţat, marţi, că săptămâna viitoare vor fi audiaţi vicepremierul Paul Stănescu şi fostul director al Serviciului, Dumitru Iliescu.

637 afișări

”Membrii Comisiei au hotărât prin vot pentru a avea doi invitaţi. Primul este dl. senator şi viceprim-ministru Paul Stănescu şi cel de-al doilea invitat este dl. general Dumitru Iliescu, fostul director al SPP”, a declarat Daniel Butunoiu.

Preşedintele Comisiei pentru verificarea posibilei implicări a SPP în activitatea unor partide politice a mai anunţat că au fost cerute anumite documente de la unele instituţii.

”La solicitarea colegilor mei s-a aprobat şi cererea către mai multe instituţii a unei liste de documente, cum ar fi către ÎCCJ în care îi rugăm să ne comunice numărul de mandate de ascultare emise la solicitarea SPP în intervalul 2009-2018, dar şi regulamentul de organizare şi funcţionare şi organigrama SPP”, a adăugat Butunoiu.

Liderul PSD Liviu Dragnea a relatat, la începutul anului, că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi "executat", iar Stănescu va fi "protejat" şi va ajunge preşedinte al social-democraţilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici