Principalele podgorii şi soiuri de struguri: Harta vinului românesc

Cu o suprafaţă de aproape 200.000 de hectare cultivate cu viţă de vie, România se află pe locul 10 în lume, primele poziţii fiind ocupate de Spania, Franţa şi Italia, potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului.

2876 afișări
Imaginea articolului Principalele podgorii şi soiuri de struguri: Harta vinului românesc

Principalele podgorii şi soiuri de struguri: Harta vinului românesc

Nouă regiuni viticole există în România (Podişul Transilvaniei, Dealurile Moldovei, Dealurile Munteniei, Dealurile Olteniei, Dealurile Banatului, Dealurile Crisanei si Maramuresului, Colinele Dobrogei, Terasele Dunarii şi nisipurile şi alte terenuri favorabile din sudul tarii), care anul acesta vor da o recoltă de 6,5 mil. hectolitri în creştere cu 30% comparativ cu 20010.

Soiurile autohtone de struguri sunt cele de vinuri albe (Grasa de Cotnari, Feteasca alba, Feteasca regală, Galbena de Odobeşti), vinurile roşii ( Băbească neagră, Fetească neagră), vinurile aromate (Tămâioasă românească, Busuioacă de Bohotin).

Află unde se află principalele soiuri de struguri pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici