Probleme cu legea SALARIZĂRII unitare pentru angajaţii din sănătate . "Se pare că nu toate calculele legate de sporuri au fost corecte". UPDATE: Proteste în ţară

Reprezentanţii sindicatelor din Sănătate au explicat, după o discuţie cu ministrul Sănătăţii, că nu s-a găsit nicio soluţie pentru regulamentul sporurilor, precizând chiar că unele calcule nu au fost făcute corect. Între timp, peste o sută de angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi au ieşit, joi după-amiază, în faţa instituţiei, protestând faţă de reducerile salariale drastice pe care le-au resimţit, în urma modificării legislaţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1781 afișări
Imaginea articolului Probleme cu legea SALARIZĂRII unitare pentru angajaţii din sănătate . "Se pare că nu toate calculele legate de sporuri au fost corecte". UPDATE: Proteste în ţară

Probleme cu legea SALARIZĂRII unitare pentru angajaţii din sănătate . "Se pare că nu toate calculele legate de sporuri au fost corecte. Nu s-au găsit încă soluţii"

"Se pare că nu toate calculele sunt corecte, sunt discuţii, nu am găsit soluţii astăzi. Probabil ne vom mai întâlni şi după sărbători. HG-ul este acceptabil, dar problema este reprezentată de Legea salarizării unitare cu toate problemele ei. Cine a promulgat-o, cine a născut-o să şi-o asume sau să o modifice. Vom deconta toate aceste probleme în jurul datei de 15 aprilie, când se vor primi fluturaşii şi banii efectiv pe card. O parte dintre oameni spun că legea e bună, noi spunem că nu este bună, dar vom vedea pe 15 aprilie", a declarat Iulian Pope, reprezentantul Sanitas.

TITLURILE ZILEI

Sindicaliştii au explicat că ministrul Sănătăţii speră să găsească variante pentru aceste sporuri, după întâlnirile pe care le va avea cu managerii de spitale.

"Vom purta în continuare discuţii. La acest moment, nu avem nimic care ar putea veni în ajutorul colegilor noştri. Doamna ministru a spus că încearcă să găsească soluţii împreună cu managerii de spitale acolo unde sunt probleme, la aplicare", a precizat Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas.

Miercuri şi joi, zeci de angajaţi ai Institutului de Pneumofiziologie "Marius Nasta" din Capitală, biologi, asistente şi personal administrativ, au protestat, joi, pentru a doua zi consecutiv, în curtea unităţii spitaliceşti, fiind nemulţumiţi de reducerea sporurilor.

Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, regulamentul cadru care stabileşte locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă pentru familia ocupaţională ”sănătate şi asistenţă socială”.

Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asitenţă socială la 30% din suma salarilor de baza la nivelul ordonatorilor principali de credite.

Anexele 1-9 din regulamentul cadru aprobat stabilesc procentele diferenţiate pe locuri de muncă şi categorii de personal, în funcţie de condiţiile specific aferente fiecărui loc de muncă, respectiv:

- locuri de muncă cu condiţii periculoase: 15% până la 25%,

-locuri de muncă cu condiţii deosebit de periculoase: 35% până la 85%,

-locuri de muncă cu condiţii periculoase sau vătămătoare: 5% până la 15%,

- locuri de muncă cu condiţii grele de muncă: 10% până la 15%,

- personal care îşi desfăşoară activitatea cu surse de radiaţii sau generatoare de radiaţii în condiţii periculoase: până la 30%,

- personal care îşi desfăşoară activitatea în unităţile sanitare cu specific deosebit: 10% până la 15%,

- personal care lucreaza în unităţi sanitare aflate în localităţi izolate: până la 20%,

- locuri de muncă cu condiţii deosebite, cum ar fi stress sau risc: 5% până la 15%,

- personal care îşi desfăşoară activtatea în unităţile de asitenţă socială/ centre cu sau fără cazare: 7,5% până la 75%.

Potrivit actului normativ, locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor se stabilesc la nivelul fiecărui ordonator principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, având la bază buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.

Protest de amploare la un spital ieşean: Ne-am trezit fără sute de lei la salariu

Peste o sută de angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi au ieşit, joi după-amiază, în faţa instituţiei, protestând faţă de reducerile salariale drastice pe care le-au resimţit, în urma modificării legislaţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Salariaţii din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi au ieşit în faţa unităţii medicale, protestând faţă de reducerile veniturilor.

"Aproximativ 100 de angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi protestează la această oră, deoarece au resimţit scăderi la lefuri cuprinse între 300 şi 1.370 de lei, în funcţie de categoria profesională. Asta s-a întâmplat după modificarea Legii salarizării. Personalul unităţii asigură în continuare buna calitate a serviciilor, dar la nivel redus. Noi am avertizat încă din toamna anului trecut că se va întâmpla acest lucru, dacă se va schimba legislaţia în acest mod", a declarat, corespondentului MEDIAFAC, Victorela Vieriu, liderul Sanitas al angajaţilor de la Spitalul de Pneumoftiziologie.

Potrivit acesteia, la protest nu au ieşit şi medicii, deoarece salariile acestora au crescut, fiind prezenţi doar asistenţii medicali de la diferite specializări, biologi, chimişti, infirmierii şi brancardierii.

"Unui asistent de Anatomie Patologică i-a fost diminuat salariul cu 1.370 de lei. Infirmierii şi brancardierii s-au trezit cu lefurile diminuate cu 500-700 de lei, iar asistenţii cu studii superioare au primit cu 200-700 de lei mai puţin. Conducerea spitalului a fost deschisă la discuţii, dar ni s-a explicat că nu se poate remedia situaţia din punct de vedere financiar, deoarece trebuie să ne încadrăm în «anvelopa» de 30% pe ordonator principal de credite. Noi suntem direct în subordinea Consiliului Judeţean, care a alocat un anumit procent pentru unitatea noastră, iar noi trebuie să ne încadrăm în acel procent oferit de CJ", a adăugat Victorela Vieriu.

Conform acesteia, vina aparţine celor care au decis modificarea regulamentului de sporuri şi Legea salarizării, iar Ministerul Sănătăţii şi cel al Muncii ar trebui să găsească o soluţie. În opinia liderului sindical ieşean, situaţia este gravă, iar protestele vor continua şi, în plus, vor lua amploare în perioada următoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici