Procesul lui Călin Popescu Tăriceanu a fost amânat de Instanţa Supremă

Dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este judecat în apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a fost amânat, luni, pentru 21 ianuarie 2019, după ce unul dintre judecătorii din completul de cinci magistraţi, Aurel Ilie, a depus la CSM o cerere de pensionare.

143 afișări
Imaginea articolului Procesul lui Călin Popescu Tăriceanu a fost amânat de Instanţa Supremă

Procesul lui Călin Popescu Tăriceanu a fost amânat de instanţa supremă

La începutul lunii ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trage la sorţi completurile de 5 judecători, conform noii reglementări intrate în vigoare în vara acestui an. Până atunci, doar patru din cei cinci magistraţi din componenţa completurilor erau traşi la sorţi, iar preşedintele de complet era numit automat din rândul magistraţilor cu funcţii de conducere din ICCJ.

Potrivit noii reglementări, toţi judecătorii completurilor de cinci vor trece prin procedura tragerii la sorţi.

TITLURILE ZILEI

Tot la termenul de luni, judecătorii au pus în vedere procurorilor anticorupţie ca, până în data de 14 noiembrie, să formuleze în scris cererea de probe.

Magistraţii instanţei supreme au decis, în data de 22 mai, să îl achite pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care acesta a fost acuzat de mărturie mincinoasă, însă decizia nu este definitivă.

Hotărârea magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a venit în condiţiile în care procurorul DNA a cerut, la ultimul termen al dosarului, o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru Călin Popescu Tăriceanu.

În 2016, procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, dosarul având legătură cu declaraţiile pe care acesta le-a dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa. Este vorba despre declaraţia pe care a dat-o la DNA Braşov la data de 15 aprilie 2016, în care „a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre: - retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), - implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare, - actele de vânzare–cumpărare vizând aceste bunuri”, a anunţat, la acea vreme, DNA, printr-un comunicat de presă. Potrivit procurorilor, Călin Popescu Tăriceanu „a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu inculpaţii Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin şi Truică Remus, în contextul menţionat mai sus, întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate mai sus şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici