Procurorii au stabilit ce substanţă a fost folosită în cazul deratizării de la Timişoara: efecte letale în caz de inhalare

Procurorii care fac cercetări după ce doi copii şi mama unui dintre ei au murit în urma unei deratizări făcute în bloc la Timişoara au informaţii că în acest caz s-a folosit o substanţă ce conţine fosfură de aluminiu, cu efecte letale în caz de inhalare.

6756 afișări
Imaginea articolului Procurorii au stabilit ce substanţă a fost folosită în cazul deratizării de la Timişoara: efecte letale în caz de inhalare

Procurori: La Timişoara s-a folosit fosfură de aluminiu, cu efecte letale în caz de inhalare

Potrivit unui comunicat transmis marţi, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Timiş şi procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au început urmărirea penală faţă de un suspect, acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi trafic de produse sau substanţe toxice.

„S-a reţinut că, în perioada 16.11.2019 - 18.11.2019 mai multe persoane dintr-un imobil situat în Municipiul Timişoara au fost internate în diferite unităţi medicale din mun. Timişoara prezentând simptomele unei posibile intoxicaţii cu o substanţă necunoscută. Dintre aceste persoane s-a stabilit că 3 au decedat şi alte 3 persoane au rămas internate în unităţi medicale din Timişoara prezentând diferite afecţiuni”, se arată în comunicat.

În urma cercetărilor efectuate, procurorii au stabilit că suspectul este reprezentant al unei societăţi care a realizat deratizarea în imobilul respectiv în perioada 16.11.2019 - 18.11.2019.

Oamenii legii au informaţii că pentru deratizare s-a folosit un insecticid denumit „Delicia - GASTOXIN”.

„Are în compoziţie fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare, şi care necesită pentru utilizare autorizaţie specială”, se mai arată în comunicat.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi în acest caz se fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.

Ultimele informaţii arată că în spitalele din Timişoara sunt aproape 30 de persoane internate, adulţi şi copii, care locuiau în cele două blocuri evacuate, în care s-a realizat deratizarea.

Luni seara, încă un bloc de locuinţe din Timişoara a fost evacuat, după ce într-unul dintre apartamente s-ar fi făcut lucrări de dezinsecţie şi deratizare cu aceeaşi firmă care a făcut acţiunea şi în imobilul în care trei persoane au murit şi alte cîteva zeci au ajuns la spital.

Potrivit reprezentanţilor ISU Timiş, măsura de evacuare completă a blocului de pe strada Vaida Voievod a fost luată preventiv, pentru efectuarea măsurătorilor în vederea identificării nivelului de substanţe periculoase.

Uşa apartamentului în care s-a făcut deratizarea a fost sigilată cu bandă adezivă, iar cei 31 de locatari ai blocului au fost evacuaţi.

Conform reprezentanţilor ISU Timiş, în imobil se vor face măsurători ale nivelului de substanţe periculoase, iar în cazul îm care acesta va fi mare locatarii vor fi transportaţi spre alte spaţii de cazare.

Reprezentanţii ISU Timiş au anunţat luni că au depistat prezenţa unei substanţe neurotoxice la etajele trei şi patru ale blocului în care s-au înregistrat trei decese, după ce la sfârşitul săptămânii trecute s-a făcut o acţiune de dezinsecţie şi deratizare.

Potrivit acestora, au fost evacuaţi locatarii tuturor celor 200 de apartamente din imobil.

Un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama acestuia au murit, după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o dezinsecţie. Ministerul Sănătăţii a anunţat luni seara că alţi 12 copii şi 8 adulţi au fost internaţi în spital, aceştia fiind în stare bună, cu o evoluţie favorabilă.

În acest caz, autorităţile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici