Procurorul DNA care a instrumentat dosarul Microsoft: Problema prescripţiei a fost discutată cu Laura Codruţa Kovesi şi cu adjunctul ei, Călin Nistor, în 2014. S-a stabilit că ancheta poate continua

Mihaiela Iorga, procurorul DNA care a instrumentat dosarul Microsoft, susţine a avut discuţii privind problema intervenţiei prescripţiei în cauză, încă din 2014, cu Laura Codruţa Kovesi şi cu adjunctul său, Călin Nistor, şi s-a stabilit că ancheta poate înainta.

5103 afișări
Imaginea articolului Procurorul DNA care a instrumentat dosarul Microsoft: Problema prescripţiei a fost discutată cu Laura Codruţa Kovesi şi cu adjunctul ei, Călin Nistor, în 2014. S-a stabilit că ancheta poate continua

Procurorul DNA care a instrumentat dosarul Microsoft: Problema prescripţiei a fost discutată cu Laura Codruţa Kovesi şi cu adjunctul ei, Călin Nistor, de când am cerut aviz

"Problema prescripţiei faptelor pe toate contractele vizate a fost discutată la nivel de conducere a instituţiei încă de la momentul formulării cererilor pentru declanşarea procedurilor de solicitare a urmăririi penale. Am participat la două sau trei astfel de întâlniri cu doamna procuror şef şi domnul procuror şef adjunct Călin Nistor. Toate aceste probleme au fost discutate de la început. Concluzia a fost că momentul consumării infracţiunii a fost semnarea contractului, momentul epuizării infracţiunii a fost ultima emitere a facturii, deci prescripţia intervenea din 2009", a declarat procurorul Mihaiela Iorga la B1TV.

TITLURILE ZILEI

Mihaeila Iorga a precizat că avea în dosaurul Microsoft o cauză din 2010, deschisă ca sesizare a unei firme, în care este începută urmărirea penală in personam, fiind o comisie rogatorie. Cauza clasată recent, însă, a ajuns în intrumentarea ei la câteva zile după ce Kovesi a preluat conducerea DNA, în mai 2013, ca urmare a sesizării corpului de control al premierului, iar ulterior, procurorii s-au sesizat din oficiu privind alte fapte.

"Dosarul Microsoft mi-a fost repartizat ulterior datei de 21.05.2013 pentru că a a fost la un coleg care, în opinia dânsului, cred că intenţiona să dispună o soluţie de neîncepere a urmăririi penale. Mi-a fost repartizat mie şi l-am resuscitat", a precizat Iorga.

Ulterior, magistratul a solicitat efectuarea unor expertize pentru stabilirea concretă a prejudiciului.

"În 9 septembrie 2016 discuţiile dintre noi pe marginea probatoriului din dosar au devenit tot mai tensionate, apoi am făcut referat din propria iniţiativă şi am cerut redistribuirea dosarului. Am precizat în mod explicit că nu pot soluţiona acel dosar decât în condiţiile unei expertize care să stabilească în mod cert prejudiciu. Tensiunile au fost pe marginea modalităţii de abordare a administrării probelor", a mai spus Iorga, precizând că şefii DNA nu erau de acord cu efectuarea expertizei.

Ulterior, în 2016, dosarul a fost preluat de un alt magistrat, Matei Adrian George.

"După preluarea dosarului, în noimebrie sau decembrie, domnul procuror de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Adriana Ţicău, ori acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare dacă a intervenit prescripţia. Domnul procuror nu a constatat că aş fi greşit. Alexandru Athanasiu şi Dan Nica nu au fost puşi de către mine sub învinuire, ci de domnul George Matei", a completat magistratul.

În ceea ce priveşte solicitările de avizare a urmăririi penale, magistratul a precizat că acestea ajungeau la procurorul şef al DNA, potrivit legii.

Mihaiela Iorga a precizat că este în continuare procuror DNA, inculpat într-un dosar al structurii de parchet, menţionând că în prezent este în concediu de odihnă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici