Procurorul general, acuzat de încă un fost deţinut politic: Mi-a dat izolare timp de 10 zile pentru o poezie

Un fost deţinut închis în Penitenciarul Aiud în regimul comunist, Ioan Muntean, l-a acuzat, joi seară, pe procurorul general Augustin Lazăr că i-a amânat de două ori eliberarea condiţionată şi că l-a trimis la carceră timp de 10 zile pentru o poezie.

4093 afișări
Imaginea articolului Procurorul general, acuzat de încă un fost deţinut politic: Mi-a dat izolare timp de 10 zile pentru o poezie

Un fost deţinut îl acuză pe Lazăr că i-a amânat de două ori eliberarea condiţionată

"Am căzut în comă de foame, condiţiile erau grele. Trebuia să te plimbi de la uşă la geam 17 ore. Aveam un pat cu un placaj pe el care se ridică şi se punea lacătul, era şi frig. Eram trei într-o cameră", a declarat Ioan Muntean, la Antena 3.

Bărbatul susţine că actualul procuror general Augustin Lazăr i-a amânat de două eliberarea condiţionată, fiind pus în libertate abia după şapte ani de închisoare.

"Am intrat în Comisia de eliberare, în care era procurorul Augustin Lazăr. El era şeful Comisiei. Dacă el zicea nu, nu plecai. Eu am fost de două ori amânat. Prin `85 am ieşit la raport la procuror să-mi dea să scriu că sunt nevinovat. Am scris aşa cum s-a întâmplat. Când m-am dus la el a dat ordin să fiu băgat la izolare zece zile că am calomniat organele puterii de stat. Eu vorbeam că m-au băgat la puşcărie nevinovat, dar procurorul Augustin Lazăr spunea că am calomniat organele puterii", a relatat Ioan Muntean.

TITLURILE ZILEI

Fostul deţinut susţine că Augustin Lazăr l-a trimis la izolare timp de 10 zile pentru o poezie.

"În arest, am zis să vină că i-am făcut o poezie. A venit şi mi-a dat încă zece zile de izolare! La izolare o zi mâncai, una nu! (...). Am avocată. A cerut despăgubire. Eu vreau ca instanţa să se propunţe că sunt nevinovat", a completat Ioan Muntean.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis reverificarea procurorului general Augustin Lazăr, după acuzaţiile ce i-au fost aduse în spaţiul public, potrivit cărora ar fi refuzat să elibereze un disident anticomunist.

Lumea Justiţiei a publicat documente care ar arăta cum un procuror din judeţul Alba, pe numele său Augustin Lazar, a refuzat în două rânduri să elibereze un disident anticomunist, acest lucru întâmplându-se în mijlocul anilor '80. Potrivit sursei citate, numele procurorului din acest caz este identic cu cel al actualului procuror general al Romaniei, iar cazul se petrece la Penitenciarul Aiud din judeţul Alba, judeţ din care provine şi actualul procuror general. Jurnaliştii de la Lumea Justiţiei precizează că nu ştiu dacă procurorul din această cauză este unul şi acelaşi cu actualul procuror general, Augustin Lazăr.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici