Procurorul general, în cazul Adriana: Sunt suspiciuni că activitatea olandezului s-a desfăşurat pe mai multe judeţe

Procurorul general, Bogdan Licu, a declarat marţi că Parchetul General a preluat dosarul morţii Adrianei deoarece există suspiciuni potrivit cărora activitatea olandezului s-ar fi desfăşurat pe raza mai multor judeţe, subliniind că bărbatul a fost de cel puţin patru ori în România.

627 afișări
Imaginea articolului Procurorul general, în cazul Adriana: Sunt suspiciuni că activitatea olandezului s-a desfăşurat pe mai multe judeţe

Procurorul general, în cazul Adriana: Sunt suspiciuni că activitatea olandezului s-a desfăşurat pe mai multe judeţe

„Începând de ieri (luni, n.r.) am dispus preluarea cauzei la Parchetul General pentru că există elemente, suspiciuni că activitatea infracţională a acestui individ s-a desfăşurat pe raza mai multor judeţe şi necesită o mobilizare mai amplă la nivelul ţării”, a declarat Bogdan Licu.

Procurorul general nu a putut preciza dacă mai există alte victime sau complici ai olandezului, însă trebuie verificate toate pistele.

„După cum aţi văzut el a fost de cel puţin câteva ori în ţară. (...) Noi ştim acum patru, s-ar putea să fi fost mai multe, de mai multe ori nu ştim”, a spus Licu.

TITLURILE ZILEI

Întrebat cum poate fi explicată prezenţa bărbatului în Dâmboviţa, Licu a răspuns: „Nu ştim, a fost în multe locuri din ţară, v-am spus, noi acum desfăşurăm nişte activităţi complexe. Să ştiţi că e o activitate foarte laborioasă cea care se desfăşoară, ieri s-a emis un ordin european de anchetă, apelăm la colegii din Olanda care ne sprijină şi sunt foarte deschişi colaborării cu noi şi repet trebuie să verificăm absolut toate pistele”.

IGPR a precizat oficial, luni, că olandezul bănuit că ar fi omorât-o pe Adriana, fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa, s-a sinucis, însă nu sunt cunoscute motivele care l-au făcut pe bărbat să recurgă la acest gest.

Johannes Visscher a ajuns în România miercuri şi a plecat sâmbătă, el petrecând în ţara noastră 3 zile.

Taguri:
licu,
adriana,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici