Procurorul Mihaiela Iorga: Kovesi mi-a cerut să ies cu un dosar al unui fost ministru ce urma să fie numit premier/ Iorga: În sediul Inspecţiei Judiciare am fost avertizată ca am un copil de crescut

Mihaiela Iorga a declarat că Laura Kovesi a chemat-o, la un moment dat, ca să o întrebe dacă nu ar putea să "iasă" cu un dosar al unui fost ministru ce urma să fie numit premier, pentru că acesta din urmă ar fi numit-o pe D. Gîrbovan ministru al Justiţiei, ceea ce reprezenta un dezastru pentru DNA.

8103 afişări

Imaginea articolului Procurorul Mihaiela Iorga: Kovesi mi-a cerut să ies cu un dosar al unui fost ministru ce urma să fie numit premier/  Iorga: În sediul Inspecţiei Judiciare am fost avertizată ca am un copil de crescut

Procurorul Mihaiela Iorga: Kovesi mi-a cerut să ies cu un dosar al unui fost ministru ce urma să fie numit premier

Mihaiela Iorga a mai spus că a fost chemată de către procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un birou al unui alt procuror, prin urmare a mai existat un martor al acestei discuţii.

"A existat un moment care m-a marcat. Trebuia desemnat la un moment dat premierul României. Era vehiculat numele unui fost ministru. Exista în lucru la mine un dosar cu acest fost ministru. Nu voi da nume pentru că nu vreau să spună cineva că am stricat o anchetă. Am fost chemată şi întrebată dacă am putea să ieşim cât mai repede cu acel dosar. Explicaţia a fost de genul că dacă acest domn va ajunge premier, doamna Dana Gîrbovan (preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România -n.r.) va fi ministru al Justiţiei, ceea ce va însemna un dezastru pentru noi", a declarat procurorul Mihaiela Iorga.

Procurorul a precizat că a răspuns atunci că acest lucru nu este posibil pentru că dispunerea continuării urmăririi penale ar fi însemnat o cerere adresată Parlamentului, deci nu se putea trece la o altă etapă şi, în acel moment, nu existau probe suficiente la dosar.

Procurorul Mihaiela Iorga a declarat, duminică, într-un interviu televizat, că a fost ameninţată de către Elena Rădescu, inspectoarea care a condus echipa de control care a verificat managementul DNA, aceasta spunându-i că are un copil de crescut şi să nu forţeze "dragostea cu DNA".

"Cred că cele mai şocante ameninţări le-am primit în sediul Inspecţiei Judiciare, de la inspectoarea Elena Rădescu. Am fost audiată de dânsa în cadrul cercetării disciplinare. Nu a interesat faptele care făceau obiectul cercetării. Doamna inspector m-a întrebat de ce insist dragostea cu forţa cu DNA. Am întrebat de ce a ajuns la aceatsă concluzie. (...) Am primit ameninţări că nu trebuie să mă lupt cu sistemul, cu doamna procuror şef", a declarat procurorul Mihaiela Iorga, la Antena 3.

Aceasta spune că inspectoarea ar fi încercat să lase de înţeles că procurorul şef al DNA este doar un executant.

"Spunea că doamna Kovesi e cumva nevinovată, că altcineva disctează aceste acţiuni (...) Rădescu mi-a spus că ar trebui să am grijă că am un copil de crescut. Nu am martori, dar sunt lucruri care trebuie spuse. S-a întâmplat în biroul dânsei de la Inspecţia Judiciară. Nu am ripostat la ameninţări", a mai spus Iorga.

Inspectoarea Elena Rădescu a condus echipa de control care a verificat managementul DNA. În urma acestei verificări a izbucnit un scandal. Mai exact, echipa inspectorilor care a făcut controlul s-a divizat în două şi asta pentru că Elena Rădescu şi-a acuzat colegele că ar fi fost nepoliticoase cu procurorii anticorupţie. În replică, acestea au spus că au fost făcute presiuni.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PROCUROR ,
KOVESI ,
MINISTRU
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.