Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare. ANM: Ne aşteaptă vreme instabilă, cu ploi şi vijelii. La ce valori vor ajunge temperaturile la nivelul ţării

Meteorologii anunţă o săptămână capricioasă, în care vor fi ploi de vară în fiecare zi, cu intensificări ale vântului. Vremea se va menţine însă caldă, cu temperaturi de până la 28 de grade Celsius.

27858 afișări
Imaginea articolului Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare. ANM: Ne aşteaptă vreme instabilă, cu ploi şi vijelii. La ce valori vor ajunge temperaturile la nivelul ţării

Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare. ANM: Ne aşteaptă vreme instabilă, cu ploi şi vijelii. La ce valori vor ajunge temperaturile la nivelul ţării

„Ne aşteaptă o săptămână cu o vreme instabilă. Cam toată săptămâna, în fiecare după-amiază, aşteptăm ploi de vară, ploi scurte, intensificări ale vântului, posibil şi grindină şi vijelii în anumite zone. Pe zi, luni, ploile vor fi frecvente în partea de sud-vest a ţării, în Oltenia, Banat, vestul Munteniei, apoi marţi vor fi ploi prin regiunile estice, sud-estice, pe la munte. Miercuri în sudul, centrul şi estul ţării”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Huştiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

TITLURILE ZILEI

Potrivit meteorologului, vremea se va menţine caldă, cu temperaturi maxime de până la 28 de grade Celsius.

„În fiecare zi aşteptăm aceste ploi de vară, episoade scurte, apoi iese soarele. Temperaturile la nivelul ţării, în toate aceste zile, vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade”, a mai explicat reprezentantul ANM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici