Programele derulate de UNICEF în România vor fi prelungite pentru perioada 2013-2017

Programele derulate de Reprezentanţa UNICEF în România, în baza Acordului cadru de cooperare dintre Guvernul României şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii, vor fi prelungite pentru perioada 2013-2017, printr-un memorandum aprobat, marţi, de Executiv, informează Guvernul.

151 afișări
Imaginea articolului Programele derulate de UNICEF în România vor fi prelungite pentru perioada 2013-2017

Programele derulate de UNICEF în România vor fi prelungite pentru perioada 2013-2017 (Imagine: Arhiva Mediafax foto)

Potrivit sursei citate, un nou program de cooperare va viza consolidarea sistemului de monitorizare a drepturilor copilului, creşterea accesului la servicii de calitate la nivel local, cu focus special pentru comunităţile de romi şi populaţia defavorizată, îmbunătăţirea eficacităţii serviciilor descentralizate.

"Aceste obiective se vor realiza prin promovarea bunelor practici în domenii cum ar fi cel al educaţiei timpurii, al prevenirii abandonului şcolar, al separării copiilor de familie, al violenţei împotriva copiilor, cel al îngrijirii perinatale şi a sănătăţii copilului mic. Vor fi construite şi consolidate capacităţile legate de mobilizarea de resurse de la donatori privaţi (populaţie şi corporaţii activând în România), dar şi prin impulsionarea absorbţiei fondurilor comunitare", se arată într-un comunicat al Guvernului.

TITLURILE ZILEI

UNICEF va pune la dispoziţie resurse materiale, echipament, asistenţă financiară şi tehnică pentru implementarea noului cadru de cooperare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici