- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.11.2017, 21:46)
- Gabriel Pecheanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Proiectul pentru sancţionarea parcagiilor a fost adoptat de Senat
Senatul a adoptat luni iniţiativa legislativă a PNL care prevede sancţiuni cu închisoarea de la 6 luni la 15 ani pentru persoanele care percep taxe de parcare fără a avea autorizare în acest sens sau pentru cei care determină sau înlesnesc săvârşirea unor astfel de fapte.
184 afișări
Proiectul pentru sancţionarea parcagiilor a fost adoptat de Senat
Proiectul, iniţiat de liberalii Alina Gorgiu şi Ovidiu Raeţchi, a fost aprobat cu 80 voturi ”pentru”, 7 voturi ”împotrivă” şi trei abţineri.
”Perceperea unei taxe pentru parcare, în orice mod şi cu orice titlu, de către o persoană care nu are autorizare în acest sens sau care nu are cel puţin un drept de folosinţă asupra spaţiului respectiv se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an. Dacă taxa se percepe pentru un spaţiu proprietate publică sau privată a statului, a unei unităţi administrativ teritoriale sau a oricărei persoane juridice care deţine în proprietate, administrează sau exploatează bunuri proprietate publică, pedeapsa este închisoarea de la 9 luni la 2 ani”, se arată în proiectul de lege.
TITLURILE ZILEI
-
• STUDIU. Timpul trece, suferința rămâne. Anxietatea pe care o simțiți ar putea fi „doliu pandemic”
-
astăzi, 11:05
-
astăzi, 10:37
-
astăzi, 07:00
-
astăzi, 10:06
• Acord de cooperare în domeniul apărării, semnat de România şi Coreea de Sud
-
astăzi, 09:35
-
astăzi, 10:30
• LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 790. Ucraina şi SUA au ,,finalizat” acordurile pentru rachetele cu rază lungă de acţiune / Atacuri asupra Kievului din timpul nopţii, respinse / Marea Britanie va propune un ajutor militar majorat pentru Ucraina
-
astăzi, 07:47
-
ieri, 22:13
• Blinken: Sunt crime împotriva umanităţii în provincia Xinjiang
-
ieri, 21:43
• Acuzaţia de la procesul lui Trump: a orchestrat un plan pentru a manipula alegerile din 2016
-
ieri, 21:27
• UE ameninţă că va opri de joi funcţiile TikTok Lite: riscuri pentru sănătatea mintală a copiilor
-
ieri, 14:56
• Purtătorul de cuvânt al PSD, despre candidatura lui Cîrstoiu: Decizia îi aparţine
-
ieri, 13:17
• Cum va fi vremea în minivacanţa de Paşte. Prognoza meteo pe două săptămâni
-
ieri, 12:16
-
ieri, 14:30
-
ieri, 15:00
• Îmbrăţişări, masaje şi mângâieri: contactul fizic poate vindeca, conform ştiinţei
Cei care determină sau înlesnesc faptele incriminate primesc pedepse mai mari.
”Determinarea sau înlesnirea săvârşirii faptelor incriminate de prezenta lege ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma acestora de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, se mai arată în proiect.
Dacă determinarea a fost realizată prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor sau faţă de o persoană cu dizabilităţi, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, putând ajunge până la 15 ani de închisoare.
Senatul a fost primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.
Citeşte şi: Cercetările în dosarul CNAS, extinse: alte 16 persoane au fost reţinute de procurori / DNA: Ar fi încercat să influenţeze martori
Citeşte şi: Senatul a aprobat proiectul de lege pentru scutirea de taxe a cazinourilor de pe insule şi grinduri
Citește pe alephnews.ro: Cum poți deveni milionar? Christian Louboutin îți oferă răspunsul
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cei mai mari economişti maghiari: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România! Avantajul semnificativ al Ungariei faţă de România la dezvoltare calitativă nu mai există“
Citește pe www.zf.ro: Adevărul de pe stradă: Câte maşini sunt de fapt în Bucureşti.
Citește și: Probleme grave de sănătate pentru Regele Mihai: Starea generală s-a agravat. Principesa Margareta a plecat de urgenţă în Elveţia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Aplicația care știe dacă navighezi pe site-uri porno. Părinții și copiii își pot urmări istoricul reciproc
Unul dintre cei mai mari economişti maghiari: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România! Avantajul semnificativ al Ungariei faţă de România la dezvoltare calitativă nu mai există“
De ce să te duci să lucrezi la H&M la Londra, pe 1.800 de lire sterline, când aceiaşi bani îi obţii la Bucureşti, într-o trattorie, şi ai costurile vieţii mult mai reduse, începând cu chiria?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
CANCAN.RO
Sfântul Gheorghe, sărbătoare IMPORTANTĂ pentru români. Ce nu ai voie să faci astăzi. Tradiții și obiceiuri
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe