PROTESTE ale studenţilor: Şi-au petrecut noaptea într-un amfiteatru, din cauza slabei finanţări a educaţiei. Poziţia rectorului UVT

Şaptezeci de studenţi de la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) şi-au petrecut noaptea de marţi spre miercuri într-un amfiteatru al instituţiei, în semn de protest faţă de slaba finanţare a educaţiei, iar, miercuri dimineaţă, aproximativ 50 de studenţi au protestat în faţa Prefecturii Timiş.

990 afișări
Imaginea articolului PROTESTE ale studenţilor: Şi-au petrecut noaptea într-un amfiteatru, din cauza slabei finanţări a educaţiei. Poziţia rectorului UVT

PROTESTE ale studenţilor: Şi-au petrecut noaptea într-un amfiteatru, din cauza slabei finanţări a educaţiei (Imagine: Thomas Dan/Arhiva Mediafax Foto)

Studenţii şi-au adus pături, mâncare şi apă în amfiteatru şi au dezbătut toată noaptea probleme ale învăţământului.

Vicepreşedintele educaţional al Alianţei Naţionale a Organziaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Vlad Cherecheş a declarat, miercuri dimineaţa, corespondentului MEDIAFAX, că protestul va dura mai multe zile.

”Am fost toată noaptea în universitate. 70 de studenţi nu au închis un ochi toată noaptea. În amfiteatru o să fim mai multe zile. Trei, patru, o săptămână, cât va fi nevoie. În fiecare zi, de la 8.00 seara, o să avem dezbateri. Poate veni oricine. Sperăm să ni se alăture cât mai multe persoane pe parcurs, de aceea astăzi (n.r. - miercuri) o să mergem pe la cursuri să discutăm cu studenţii”, a spus Vlad Cherecheş.

TITLURILE ZILEI

Miercuri dimineaţă, aproximativ 50 de studenţi s-au adunat în faţa sediului Prefecturii Timiş pentru a protesta, ei având banderole negre la gură şi afişând pancarte cu mesaje precum ”Vrem 25%” , ”Azi în Timişoara, mâine în toată ţara” sau ”Vorbim doar în amf. A13 din UVT”.

Potrivit ANOSR, astfel de proteste au loc şi la Universitatea Maritimă din Constanţa, dar şi la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi.

Lista de revendicări a studenţilor cuprinde creşterea finanţării educaţiei şi asumarea reală de către Parlament şi Guvern a alocării a 6% din PIB pentru educaţie, aşa cum prevede legea; includerea studenţilor în proporţie de 25% din electori în alegerea rectorilor, a decanilor şi includerea acestora în aceeaşi proporţie în consiliile departamentelor din facultăţi – locul în care se iau decizii cu privire la curricula şi planurile de învăţământ; creşterea investiţiilor în servicii pentru studenţi: creşterea burselor, în special a burselor sociale, investiţii în construcţii de noi cămine şi cantine şi investiţii în repararea şi modernizarea celor existente; implementarea reală a unui învăţământ centrat pe student, profesorii nemaifiind simpli oratori a unor cursuri prăfuite de timp, ci cei care creează medii de învăţare pentru studenţi pentru ca aceştia să dobândească abilităţi şi competenţe, învăţând cum să folosescă informaţiile de la curs, nu doar să le reproducă.

Pe aceeaşi listă se mai regăsesc reforma curriculară din universităţi, pentru a face programele de învăţământ relevante pentru piaţa muncii şi pentru nevoile şi interesele studenţilor de azi; implicarea studenţilor în toate procesele de asiguare a calităţii, la nivel intern şi extern, atât la evaluari ale instituţiilor de învăţământ superior, cât şi în evaluări ale programelor de studii; respectarea de către universităţi şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a ”Statutului Studentului”, care conţine toate drepturile şi obligaţiile studenţilor, şi depunerea de eforturi pentru sancţionarea universităţilor care încalcă flagrant drepturile studenţilor; respectarea dreptului la liberă exprimare a studenţilor de către universităţi şi Ministerul Educaţiei, prin asumarea rolului de cultivator al spiritului critic în rândul noilor generaţii, în contextul în care tot mai mulţi studenţi care au curajul să spună problemele din universităţi sau mediul universitar românesc sunt sancţionaţi.

  • Rectorul UVT: Susţin protestele studenţilor faţă de slaba finanţare a învăţământului

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Universitatea de Vest din Timişoara, rectorul instituţiei de învăţământ, Marilen Pirtea, îi susţine pe studenţii care au declanşat un protest faţă de proasta finanţare a educaţiei în România.

"Suntem alături de studenţii noştri, precum şi de cei din întreaga ţară, în rezolvarea unor deziderate comune. Ne dorim acel procent de 6% din PIB pentru educaţie, îl considerăm absolut necesar pentru viitorul educaţiei româneşti şi al tinerilor noştri. Am ieşit de nenumărate ori public, dar şi în întâlnirile de lucru la nivel de organisme decizionale, cu această solicitare. Nu este o problemă uşor de rezolvat, dar împreună avem mai multe şanse. Demersul studenţilor apare la momentul oportun, dat fiind că în Raportul de Convergenţă 2015-2018, al Guvernului, publicat în luna aprilie a acestui an, se face referire la o creştere extrem de lentă a procentului din PIB acordat educaţiei, care ar ajunge la 3% abia în anul 2060", arată rectorul UVT în comunicatul citat.

Marilen Pirtea mai spune că pentru Universitatea de Vest din Timişoara studenţii reprezintă în mod permanent un partener extrem de serios şi profesional, iar creşterea aportului lor în luarea deciziilor ar fi binevenită.

"La UVT colaborăm foarte bine cu reprezentanţii studenţilor, acolo unde cadrul legislativ ne permite acest lucru. Legislaţia trebuie schimbată în sensul acordării unui aport mai mare studenţilor în activitatea administrativă a universităţilor. În fond, vorbim despre tineri bine pregătiţi, în domenii dintre cele mai diverse, capabili să ia decizii importante cu privire la propriul viitor. Avantajul major în cooptarea studenţilor în forurile decizionale constă în faptul că aceştia pot da feedback «la firul ierbii», sprijinind astfel universitatea să crească în mod constant calitatea proceselor didactice şi administrative. Pentru a obţine cât mai multe dintre revendicări, studenţii trebuie să le adreseze direct decidenţilor ce pot da curs acestora: Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul de Finanţe, Guvern etc", mai spune Pirtea.

Universitatea de Vest din Timişoara respectă întru totul dreptul la liberă exprimare şi îşi asigură studenţii de sprijinul instituţiei în demersurile lor.

"Dorinţa de schimbare şi de implicare activă sunt două trăsături importante pe care le dorim în fiecare dintre noi. Tinerii cu iniţiativă, creativi, pregătiţi să contribuie activ în comunitate, sunt de lăudat. Misiunea Universităţii este de a crea cetăţeni adaptabili la o societate în continuă schimbare, nu doar absolvenţi bine pregătiţi pentru provocările pieţei muncii. Politica financiară naţională privind învăţământul trebuie să se schimbe pentru a ne permite să realizăm tot ceea ce ne-am propus, cu şi pentru studenţi. «Sărăcia» distribuită de la Guvern ne îngreunează munca. Este o povară pe umerii viitorului nostru ca ţară", mai spune rectorul UVT.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici