RA-APPS a redus din nou preţul imobilelor, acum cu 20%, şi se îndreaptă spre vânzarea prin negociere

RA-APPS a decis ca în luna iulie să organizeze o a treia licitaţie pentru mai mult de 23 de apartamente, vile, spaţii comerciale şi terenuri, reducând din nou preţul, de această dată cu 20%, deşi experţii au explicat că singura soluţie pentru un câştig mai bun este un fond imobiliar listat la bursă.

670 afișări
Imaginea articolului RA-APPS a redus din nou preţul imobilelor, acum cu 20%, şi se îndreaptă spre vânzarea prin negociere

RA-APPS a redus din nou preţul imobilelor, acum cu 20%, şi se îndreaptă spre vânzarea prin negociere (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

După ce în ultimele două luni nu a reuşit, ca şi în ultimul an şi jumătate, să vândă niciun imobil în lipsă de ofertanţi, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) continuă să ofere la vânzare imobilele din patrimoniu şi apelează la sistemul avizat în primăvară de Guvern, cu reducerea preţului de pornire la licitaţii reluate, îndreptându-se astfel spre procedura vânzării prin negociere directă, la un preţ mult scăzut faţă de cel iniţial.

Pentru luna iulie, regia a decis astfel să organizeze o a treia licitaţie pentru mai multe apartamente, spaţii comerciale şi terenuri, cu un preţ de pornire al licitaţiei cu 20% mai mic comparativ cu cel iniţial.

TITLURILE ZILEI

Pentru un apartament de 62 metri pătraţi din Cluj-Napoca, preţul a fost redus de la 66.000 euro (prima licitaţie) la 59.600 euro (a doua licitaţie) şi, acum, la 53.500 euro (a treia licitaţie), iar pentru vila Predeal de 260 mp din aceeaşi staţiune montană, preţul a fost scăzut de la 240.100 euro la 217.300 euro şi la 203.200 euro.

Un teren liber de 2.656 mp din Predeal este oferit cu 350.400 euro, în scădere de la 438.000 şi 394.200 euro, terenul de tenis al hotelui Arad din Neptun-Olimp, de 6.661 mp, este propus cu 894.000 euro, de la 1.117.500 euro şi 1.006.000 euro, iar terenul de minigolf al aceluiaşi hotel, de 7.753 mp, este scos la vânzare acum cu 1.036.800 euro, în scădere de la 1.296.000 euro şi 1.166.400 euro.

Spaţiu comercial de 162 mp de pe Aleea Căuzaşi din Bucureşti este propus cu 236.800 euro, de la 296.000 euro şi 266.400 euro, iar un alt spaţiu comercial din aceeaşi zonă, de 39 mp, este oferit cu 57.600 euro, de la 72.000 euro şi 64.800 euro.

Preţurile nu includ TVA.

Aceeaşi reducere de până la 20% a preţului de pornire a fost decisă şi pentru un lot de 15 apartamente cu 3, 4 sau 5 camere din centrul Capitalei.

În acelaşi timp, pentru alte cinci apartamente din Bucureşti, pentru care va fi organizată doar a doua licitaţie, preţul a fost redus cu 10%.

Toate aceste licitaţii sunt iniţiate deşi consultanţi imobiliari au atenţionat în repetate rânduri că vânzarea activelor RA-APPS în condiţiile actua­le ale pieţei nu este cea mai bună soluţie şi că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduală a proprietăţilor, care ar asigura o trans­parenţă sporită şi un câştig mai bun pen­tru stat.

În pofida acestor atenţionări, Guvernul a decis în luna martie, prin ordonanţă de urgenţă, că imobilele RA-APPS pot fi vândute la un preţ cu până la 30% mai mic comparativ cu cel de pornire, dacă licitaţia se repetă, iar ulterior pot fi cedate şi prin negociere.

Pentru acest an, RA-APPS estimează venituri totale de 449,1 milioane lei, dar încasările din vânzarea de imobile nu ar urma să depăşească 193,5 milioane lei.

Estimarea este sub prognoza regiei pentru anul trecut, de 296,2 milioane lei, dar nici aceasta nu a putut fi în final atinsă deşi, pe fondul licitaţiilor eşuate, ţinta fusese deja drastic redusă comparativ cu proiecţia iniţială.

Anul trecut, Guvernul a revizuit în scădere drastică estimarea de venituri obţinute din vânzarea imobilelor aflate în administrarea RA-APPS, de la 706 milioane lei, prevăzută în bugetul de stat, la doar 296,2 milioane lei, pe fondul licitaţiilor eşuate în lipsă de oferte.

Un document oficial prezentat însă de MEDIAFAX în primăvara acestui an a indicat că şi această nouă ţintă a fost ratată la mare distanţă şi că vânzarea nu a decurs conform aşteptărilor, RA-APPS reuşind să vândă doar 16 imobile dintr-un total de 103 active scoase la vânzare. În aceste condiţii, veniturile încasate s-au ridicat la doar 39,3 milioane lei, din care 7,98 milioane lei au fost cheltuieli aferente, inclusiv valoarea rămasă neamortizată.

Regia Protocolului de Stat, la care lucrează peste 2.170 de angajaţi cu un câştig mediu lunar mai mare de 1.900 lei, deţine aproximativ 650 locuinţe de protocol şi de serviciu, peste 75 de vile şi mai mult de 250 hectare teren, moştenite de la fosta gospodărie de stat a PCR şi ocupate de actuali sau foşti demnitari, ori chiar de rudele acestora.

Acestora li se adaugă zeci de spaţii comerciale, ferme şi unităţi turistice, dintre care hotelul Triumf din Bucureşti, hotelul Mara din Sinaia, Clubul Floreasca, complexul Scroviştea, complexul Palat Snagov sunt printre cele mai valoroase.

Surse oficiale au declarat că întregul patrimoniu RA-APPS este evaluat la 500 milioane euro -1 miliard euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici