RADET anunţă că va începe probele pentru furnizarea agentului termic în Capitală

RADET Bucureşti anunţă că, începând de duminică, 21 octombrie, la orele 22.00, va demara probele la cald pentru consumatorii de tip urban din Capitală, având în vedere prognoza meteo care anunţă temperaturi scăzute în serile următoare.

291 afișări
Imaginea articolului RADET anunţă că va începe probele pentru furnizarea agentului termic în Capitală

RADET anunţă că va începe probele pentru furnizarea agentului termic în Capitală

„Acţiunea se derulează progresiv având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi numărul mare al consumatorilor. Probele la cald se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire”, au transmis, vineri, reprezentanţii RADET.

Potrivit sursei citate, asociaţiile de proprietari care vor să amâne furnizare pot face o cerere în acest sens.

TITLURILE ZILEI

„Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire, pot solicita acest lucru în scris, prin reprezentanţii lor legali, la registratura RADET din str. Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa <mailto:relatii@radet.ro> relatii@radet.ro”, se mai arată în comunicatul RADET.

Furnizorul de agent termic mai anunţă că pentru iarna 2018-2019 „combustibilul este asigurat în baza prelungirii contractului de furnizare a gazelor naturale pentru anul 2018 - 2019 încheiat între ROMGAZ şi ELCEN ca urmare a renegocierilor recente dintre cele două entităţi. Totodată, s-au luat măsuri pentru asigurarea de combustibil alternativ pentru perioadele cu temperaturi scăzute”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici