Radu Budeanu, pus sub control judiciar pe o cauţiune de 2 milioane de lei

Fondatorul Cancan, Radu Budeanu, ridicat şi audiat miercuri seară de procurorii DNA, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune, el trebuind să depună suma de 2 milioane de lei în termen de 48 de ore, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

2917 afișări
Imaginea articolului Radu Budeanu, pus sub control judiciar pe o cauţiune de 2 milioane de lei

Radu Budeanu, pus sub control judiciar pe o cauţiune de 2 milioane de lei (Imagine: Shutterstock)

Nici Budeanu, nici avocatul său nu au precizat, la ieşirea de la DNA, de ce este acuzat fondatorul Cancan.

Radu Budeanu, a fost ridicat de procurorii DNA şi dus la audieri, miercuri seară, surse judiciare afirmând că el este implicat, alături de Dan Andronic şi omul de afaceri Bogdan Buzăianu în dosarul Hidroelectrica al Elenei Udrea.

Surse judiciare declarau, pe 20 octombrie, pentru MEDIAFAX, că fondatorul Cancan, Radu Budeanu, şi Dan Andronic, asociatul majoritar al societăţii Editura Evenimentul şi Capital, care editeaza publicaţiile Evenimentul Zilei şi Capital, şi director general al Evenimentului Zilei, sunt implicaţi în cel de-al treilea dosar al Elenei Udrea, privind un contract între Hidroelectrica şi o firma privată, pentru care Udrea ar fi cerut 5 milioane de dolari.

TITLURILE ZILEI

În 7 octombrie, procurorii DNA au făcut percheziţii la firma Cancan TV, la cabinete de avocatură şi la locuinţele mai multor persoane, într-un dosar privind fapte de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar surse judiciare afirmau că printre cei vizaţi de anchetatori ar fi politicieni şi patroni de presă. Aceleaşi surse afirmau că şi Radu Budeanu, care în prezent nu mai este în acţionariatul firmei, dar controlează publicaţia tabloidă şi proiectul Cancan TV, ar fi vizat în anchetă şi urmează să fie audiat, el fiind atunci plecat din ţară

Dan Andronic a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie în 29 iulie, el spunând, la ieşire, că a fost chemat de anchetatori să aducă mai multe documente, fără a preciza în ce calitate a fost chemat.

În acest dosar ar fi implicat şi Bogdan Buzăianu, afirmă surse judiciare, care spun că acesta ar fi omul de afaceri la care fac referire procurorii DNA în legătură cu contractul cu Hidroelectrica, pentru care Udrea ar fi cerut mită 5 milioane de dolari.

Bogdan Buzăianu, proprietarul Energy Holding şi finul fostului ministru al Economiei din perioada guvernului Năstase Dan Ioan Popescu, este unul dintre "băieţii deştepţi" din energie, expresie lansată de fostul preşedinte Traian Băsescu, care îi definea astfel pe cei care cumpărau energie de la stat la preţuri subevaluate pentru a o revinde cu câştiguri mari. Acordul cu Energy Holding a adus Hidroelectrica cele mai mari pierderi dintre toate contractele cu "băieţii deştepţi" - 1,4 miliarde lei pentru perioada 2006-2012.

Potrivit DNA, Elena Udrea ar fi primit mită de la un om de afaceri 3,8 milioane de dolari şi o creanţă de 900.000 de euro pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vanzare - cumparare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

”În vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi membru al Guvernului şi de persoană cu funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, având influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA", a precizat DNA.

Anchetatorii susţin că, pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi a celor din SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, Elena Udrea a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3,8 milioane de dolari şi o creanţă de 900.000 de euro, pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deţinea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acţiunile la o societate comercială cu activitate în mass-media.

"În anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanţei de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novaţie cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane. De asemenea, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acţiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacţiei în numele său şi să efectueze plăţile aferente prin creditarea societăţii, disimulând astfel provenienţa sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăţilor efectuate pentru societatea mass media şi ascunzând astfel că este adevăratul proprietar al creanţei ce a făcut obiectul novaţiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanţa", a mai arătat DNA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici