Rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut cu 0,4% în iunie faţă de luna precedentă

Rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune a crescut cu 0,4% în iunie faţă de luna mai, de la 54,42% la 54,82%, România reuşind astfel să atragă luna trecută doar 76 milioane de euro, potrivit datelor postate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

449 afișări
Imaginea articolului Rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut cu 0,4% în iunie faţă de luna precedentă

Rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut cu 0,4% în iunie faţă de luna precedentă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Absorbţia curentă (declaraţiile de cheltuieli transmise la Comisia Europeană) a crescut cu 0,4% (76 milioane de euro) în luna iunie faţă de mai, de la 54,42% (10,371 miliarde de euro) la 54,82% (10,447 miliarde de euro).

Singurele programe pe care au fost atrase fonduri sunt Programul Operaţional Sectorial Mediu şi Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.

În ceea ce priveşte plăţile intermediare de la Comisia Europeană, nivelul a crescut cu 0,73%, de la 50,37% (9,6 miliarde de euro) în mai la 51,10% (9,739 miliarde de euro) la sfârşitul lunii iunie.

Plăţile interne către beneficiari au crescut în ultima lună cu 0,55%, de la 49,098 miliarde de lei la 49,911 miliarde de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici