Realitate cutremurătoare: Debutul vârstei de consum a drogurilor a scăzut la 13 ani/ Specialist: Substanţele se găsesc prea uşor

Debutul vârstei de consum a substanţelor psihoactive în rândul tinerilor este de 13 ani, anunţă Agenţia Naţională Antidrog (ANA), precizând că în 2016, peste 300 de copii au beneficiat de tratament ca urmare a consumului de droguri. Specialiştii susţin că substanţele se găsesc prea uşor.

1312 afișări
Imaginea articolului Realitate cutremurătoare: Debutul vârstei de consum a drogurilor a scăzut la 13 ani/ Specialist: Substanţele se găsesc prea uşor

Realitate cutremurătoare: Debutul vârstei de consum a drogurilor e de 13 ani/ Specialist: Substanţele se găsesc prea uşor

Potrivit ultimelor date ale Agenţiei Naţionale Antidrog, vârsta medie de consum a drogurilor este de 17,3 ani, iar vârsta de debut este de 13 ani.

“Potrivit rezultatelor(...) pe un eşantion reprezentativ de elevi cu vârsta de 16 ani, cel mai mare procent de adolescenţi care au debutat în consum la vârsta de 13 ani sau mai devreme se înregistrează în cazul consumului de inhalante – 1,8%, din totalul respondenţilor. Pe locul al doilea, la egalitate, se situează adolescenţii care au debutat în consumul de canabis, respectiv cei care au debutat la vârsta de 13 ani sau mai devreme în consumul de alcool cu pastile - 1,4%, iar pe locul al treilea, se plasează debutul înainte de vârsta de 13 ani în consumul de noi substanţe psihoactive (NSP) – 1,3%”, se arată într-un comunicat trimis de Agenţia Naţională Antidrog (ANA) la solicitarea MEDIAFAX.

De asemenea, specialiştii mai anunţă că cele mai multe urgenţe medicale în rândul copiilor, cauzate de consumul de droguri, au fost atribuite consumului de noi substanţe psihoactive.

“În anul 2016, serviciile de tratament adresate consumatorilor de droguri au fost accesate de 329 copii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 18 ani, reprezentând 9,3% din totalul persoanelor admise la tratament ca urmare a consumului de droguri. (...) Cele mai multe urgenţe medicale cauzate de consumul de droguri au fost atribuite consumului de noi substanţe psihoactive (49% în cazul copiilor şi 30% în cazul persoanelor cu vârsta peste 18 ani)”, mai anunţă specialiştii antidrog.

Cel mai mare nivel al consumului este înregistrat la canabis – 8,1%. Urmează noile substanţe psihoactive cu 5,1%, solvenţi/ substanţe inhalante cu 3,6% şi cocaină cu 3,3%.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN PAGINA 2

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici