REPORTAJ: Mii de credincioşi au venit şi la Mogoşoaia să se închine la moaştele lui Brâncoveanu - FOTO - Mediafax

REPORTAJ: Mii de credincioşi au venit şi la Mogoşoaia să se închine la moaştele lui Brâncoveanu - FOTO

Mii de credincioşi s-au închinat şi duminică moaştelor Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu, odată cu sfinţirea bisericii Sfântul Gheorghe din ansamblului istoric de la Mogoşoaia, spunând cu emoţie că acest domnitor trebuie cinstit zilnic, fiind un model de credinţă şi de domnie.

819 afişări
Imaginea articolului REPORTAJ: Mii de credincioşi au venit şi la Mogoşoaia să se închine la moaştele lui Brâncoveanu - FOTO

REPORTAJ: Mii de credincioşi au venit şi la Mogoşoaia să se închine la moaştele lui Brâncoveanu (Imagine: Cristian Munteanu/Mediafax Foto)

Sute de credincioşi erau, duminică dimineaţă, la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti pentru a intra în altarul deschis cu o zi în urmă odată cu sfinţirea locaşului. De acolo au fost luate moaştele lui Constantin Brâncoveanu şi duse în procesiune la biserica Sfântul Gheorghe din incinta ansamblului istoric brâncovenesc de la Mogoşoaia, unde, duminică, a avut loc sfinţirea picturii restaurate începând cu anul 2010.

"Acestă biserică a fost ridicată de Sfântul domnitor Constantin Brâncoveanu în 20 septembrie 1688. Domnitorul şi-a ales acestă ctitorie de reculegere, care este şi paraclis voievodal. Aici venea voievodul Constantin Brâncoveanu şi se ruga, venea să se reculeagă", a explicat părintele paroh Ioan Vrăjitorul.

Pictura a fost realizată la acea vreme de vestitul Constantionos şi a fost terminată în 1705. "Pictorul, împreună cu ucenicii lui, au pus pe pereţi Sfânta Scriptură în imagini", a mai spus parohul.

Pe un podium special amenajat între biserică şi palatul brâncovenesc, duminică, membri ai Sfântului Sinod, ierarhi români şi ierarhi delegaţi ai Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Patriarhiei Alexandriei, Patriarhiei Antiohiei, Patriarhiei Ierusalimului şi Patriarhiei Georgiei, preoţi şi diaconi slujeau Sfânta Liturghie.

Mii de oameni au venit, cu precădere din Ilfov, dar şi din alte zone ale ţării, să "îşi plece capul cu respect în faţa unui mare domnitor, unui conducător fără egal, un model de credinţă şi de domnie", după cum a spus unul dintre credincioşi.

"Priviţi la conducătorii care vin la manifestări religioase. Stau picior peste picor, vorbesc la telefon sau între ei. Nici nu aud slujba. Vor numai o baie de mulţime. Fug să se închine la racla cu moaşte, după care declară pentru televizoare că trebuie să urmăm modelul acestui mare om. Cine trebuie? Noi, norodul!", a continuat el indignat.

Pe pajiştea verde din faţa palatului s-au aşezat mai multe familii cu copii mici.

Întrebat dacă ştie cine a fost Constantin Brâncoveanu, un băiat cam de zece ani purtând o ie frumos bordată şi având în mână o panglică tricoloră răspunde: "A fost cel mai mare domnitor al nostru, cel mai mare. El a fost omorât la Constantinopol de turci, împreună cu cei patru băieţi ai lui, pentru că nu a vrut să renunţe la credinţa ortodoxă. Noi mergem la biserică, eu cu fraţii mei. Mi-e milă că l-au omorât pe el şi pe copii", a continaut elevul de clasa a IV-a.

Uşor, uşor coada la racla cu sfintele moaşte creşte, dar oamenii avansează destul de bine.

Două femei vorbesc între ele antrenând mai mulţi oameni în jur. "Sfinţii martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi - Constantin, Ştefan, Radu, Matei - şi sfetnicul Ianache, pe toţi i-au omorât. Am auzit eu ieri, când a spus patriarhul. Dacă nu era se vorbea despre ei aşa mult, noi mare lucru nu ştiam", spune o femeie trecută de a doua tinereţe.

"Da, dragă, cică era îngropat în Biserica Sf. Gheorghe Nou, dar cine ţine mine cine este îngropat în biserică. Sunt mulţi domnitori îngopaţi în biserici şi mănăstiri. Dar un aşa om trebuia cinstit mereu, nu la 300 de ani de la moarte", spune cealaltă.

Un bărbat cărunt se bagă şi el în vorbă: "Eu am auzit câte ceva, dar nu am înţeles de ce l-au ţinut ascuns în biserică şi nu l-au scos mai devreme afară. Au aşteptat să se facă 300 de ani".

La orele 11.30, a sosit şi Patriarhul Daniel şi împreună cu câţiva ierarhi şi au sfinţit pictura restaurată a bisericii Sfântul Gheorghe de la Mogoşoaia.

Pe zidul de vest, pictura îi înfăţişează pe ctitorii bisericii, Constantin Brâncoveanu alături de cei patru băieţi şi Marica doamna însoţită de cele şapte fiice.

După sfinţire, PF Daniel a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor în care a vorbit despre locaşul de cult de la Mogoşoaia, numit în vechime Biserica Sfântul Gheorghe din Pajişte.

"Această biserică are valoare de simbol, domnitorul vrând s-o dea fiului său Ştefan, om cultivat care vorbea greacă şi latină foarte bine. În biserică este o dominantă - tema muceniciei", a spus Patriarhul Daniel, precizând că Brâncoveanu a arătat fidelitate faţă de tradiţia orotdoxă răsăriteană şi deschidere faţă de ce era nou din occident.

Preafericitul a mai anunţat că această biserică va purta de-acum şi hramul martirilor Brâncoveni, ce va fi prăznuit pe 16 august.

Apoi patriarhul a oferit destincţii parohului biserici, dar şi prefectului de Ilfov, primarului oraşului Mogoşoaia şi tuturor celor care s-au implicat în restaurarea picturii bisericii.

După acest moment, a fost deschis altarul pentru pelerini, atât bărbaţii, cât şi femeile putându-se închina în acest loc.

Racla cu moaştele lui Constantin Brâncoveanu a fosr readusă la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capitală, unde acestea sunt ţinute de când au fost aduse în ţară de la Constantinopol, de soţia domnitorului, Maria, în 1720.

Patriarhul Daniel a anunţat, sâmbătă, după slujba de la Sf. Gheorghe cel Nou, că racla cu moaştele lui Constantin Brâncoveanu va fi dusă, începând din această toamnă, la mai multe lăcaşuri de cult din ţară, începând cu Mănăstirea Hurezi din Horezu, prima mare ctitorie a domnitorului şi locul unde acesta şi-ar fi dorit să fie înmormântat.

Tricentenarul martiriului lui Constantin Brâncoveanu, al celor patru fii ai săi şi al vistierului Văcărescu a fost comemorat sâmbătă şi duminică în mai multe biserici din toată ţara.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
BRÂNCOVENU ,
MOGOŞOAIA ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.