REPORTAJ: Sute de câini, zeci de cai şi măgari şi-au găsit adăpost la standarde europene, la Cernavodă - GALERIE FOTO

Aproximativ 350 de câini comunitari, dar şi zeci de cai şi măgari sunt cazaţi, începând de joi, la Cernavodă, într-un adăpost pentru animale abandonate, proiectat şi executat la standarde europene de o organizaţie italiană, printr-o investiţie în valoare de circa 600.000 de euro.

1947 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ: Sute de câini, zeci de cai şi măgari şi-au găsit adăpost la standarde europene, la Cernavodă - GALERIE FOTO

REPORTAJ: Sute de câini, zeci de cai şi măgari şi-au găsit adăpost la standarde europene, la Cernavodă - GALERIE FOTO

Adăpostul a fost realizat la aproximativ doi - trei kilometri de oraşul Cernavodă, pe drumul către localitatea Cochirleni, într-o zonă nelocuită, plină de vegetaţie. Aici se află 350 de câini care stau în mai multe ţarcuri, după zona în care sunt cazaţi câinii fiind amenajate spaţiile pentru cei 20 de cai şi 50 de măgăruşi.

Preşedinta organizaţiei italiene "Save the Dogs", Sara Turetta, a declarat, joi, cu ocazia inaugurării adăpostului, că acesta reprezintă un mod pentru a aborda problemele cu câinii comunitari.

TITLURILE ZILEI

"Este un eveniment important nu doar pentru asociaţia mea, este important pentru oraşul Cernavodă şi pentru România. Acest adăpost reprezintă un model ce arată drumul pentru a aborda cel mai bine problema cu câinii, asta nu înseamnă că adăpostul rezolvă problema, adăpostul este o componentă dintr-un proiect care este compus din mai multe activităţi. Trebuie oferite nişte condiţii acestor câini, cai, măgari, ceea ce asociaţia noastră a făcut", a afirmat Sara Turetta.

Ea a menţionat că de anul viitor copiii din Cernavodă şi Medgidia vor veni la acest adăpost pentru a vedea animalele găzduite aici.

"Adăpostul trebuie să devină un loc de atragere pentru comunitate, trebuie să vină aici cu bucurie, să se simtă bine. Vrem să aducem copiii, deja am planificat pentru anul viitor nişte vizite la adăpost pentru copii din Medgidia şi Cernavodă, să vadă cum sunt îngrijiţi căţeii, dar şi măgăruşii şi caii, o să facem un parcurs didactic pentru a explica celor mici care sunt nevoile animalelor şi cum funcţionează un adăpost", a menţionat preşedintele organizaţiei Save the Dogs.

Ea a mai spus că toţi câinii din acest adăpost sunt strânşi din Cernavodă, măgarii au ajuns aici după ce au fost abandonaţi sau confiscaţi de autorităţi pentru că au fost trataţi cu cruzime de către proprietari, iar caii au fost luaţi de la stăpânii lor care îi băteau frecvent şi nu îi îngrijeau aşa cum trebuie.

Sara Turetta a spus că lunar 50 de câini din acest adăpost sunt adoptaţi de familii din străinătate, iar locul lor este luat de alţii care sunt găsiţi pe străzile din Cernavodă. Acesta este şi cazul lui Cayo, un mascul de trei ani, extrem de prietenos cu vizitatorii, care urmează să plece cât de curând în Suedia, fiind adoptat de o familie de acolo.

"El a fost adus din cartierul Columbia, din Cernavodă, fusese abandonat de stăpân pe străzi, fusese bătut de alţi câini şi era foarte grav rănit. L-am luat, l-am îngrijit, l-am pus pe picioare, iar după trei luni a venit stăpânul să-l ia acasă, dar câinele nu a vrut să plece. El fusese aruncat în stradă pentru că stăpânul era supărat că îi strica recoltele din grădină. El a fost deja adoptat de o familie din Suedia şi va pleca acolo", a declarat Adriana Tudor, angajată a acestui adăpost.

Prezent la eveniment, primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, a recunoscut că problema câinilor comunitari nu a fost rezolvată în localitatea pe care o administrează, dar spune că au rămas mai puţini câini şi intenţionează ca în perioada următoare să aibă loc un recensământ al câinilor cu stăpân, iar în cazul în care aceştia vor fi abandonaţi pe străzi s-ar putea lua măsuri împotriva proprietarilor.

"Suntem obligaţi să rezolvăm problema impreună. Solicitarea organizaţiei «Save the Dogs» a fost adusă la cunoştinţa consilierilor, iar anul viitor vom trece la recensământul câinilor din proprietăţile private, care vor primi un cip, vor fi urmăriţi prin satelit oriunde se duc, dacă au fost alungaţi din curţi şi să luăm măsurile de rigoare. În Cernavodă, mai sunt câini pe stradă, nu neg, dar sunt mult mai puţini şi mai puţin violenţi", a afirmat primarul Gheorghe Hânsă.

De asemenea, ambasadorul Italiei în România, Mario Cospito, a spus că animalele din acest adăpost pot fi folosite ca terapie pentru copiii cu diverse dizabilităţi, iar starea de sănătate a acestora s-ar putea îmbunătăţi.

"În Cernavodă exista deja un centru de asistenţă atât pentru câini, cât şi pentru măgăruşi şi am dat o mână de ajutor Sarei Turetta deoarece considerăm că nu putem să fim în Europa fără să avem grijă şi de sănătatea animalelor. Îmi face plăcere să reamintesc că aceste animale sunt folosite şi pentru terapie, adică pentru copiii care au dizabilităţi grave, ca de exemplu autism, şi care sunt trataţi folosind mai ales măgari şi cai şi care dau semne de ameliorare", a completat ambasadorul Italiei.

De la eveniment nu a lipsit nici preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, care s-a arătat nemulţumit că patrupedele primesc doar hrană uscată şi care a spus că are acasă mai mulţi câini, unii dintre aceştia fiind botezaţi Elodia, Dan Diaconescu sau Emil Boc.

"Dacă aşa sunt ele funcţionale în restul Europei, aşa trebuie să le facem şi noi, dar totul costă bani. Nu îmi place că li se dă numai hrană uscată, că li se dau numai bobiţe, te duci la o măcelărie, la un abator şi cumperi oase cu câţiva lei kilogramul, măcar o dată pe săptămână, să simtă şi ei că sunt câini, nu rozătoare. (...) Noi avem acasă şi pe Dan Diaconescu, un maidanez în curte şi pe Elodia. Elodia doarme pe pernă, pe umărul meu. (...) Nu vreţi să îl înfiaţi şi pe Emil Boc, e un pechinez mititel, consumă puţin, nu face rău la casa omului!", le-a spus Vadim jurnaliştilor.

Preşedinta organizaţiei "Save the Dogs" şi-ar dori ca asemenea adăposturi să existe şi în municipiul Constanţa, unde are informaţii că animalele nu sunt tratate corespunzător de către reprezentanţii ecarisajului local.

"La Constanţa avem dovezi că 600 - 700 de câini lunar sunt omorâţi. Nu folosesc cuvântul eutanasiat pentru că acesta defineşte o procedură medicală, iar acolo noi am filmat şi am dovedit că acei câini sunt luaţi cu cleşti, injectaţi prin plasă, iar acest lucru este ilegal în România. Am făcut toate demersurile la autorităţi pentru că vrea să se facă dreptate, ceea ce se întâmplă la Constanţa nu este acceptabil. Acolo trebuie realizat un adăpost similar celui de la Cernavodă şi situaţia să fie gestionată într-un mod uman, corect şi legal", a mai spus Sara Turetta.

Ea a menţionat că adăpostul pentru câini de la Cernavodă a costat 400.000 de euro, iar cel pentru cai şi măgari aproximativ 200.000 de euro, fondurile provenind de la diverse asociaţii din străinătate.

Sara Turetta a mai spus că suma pentru întreţinerea adăpostului de la Cernavodă se ridică la 180.000 de euro anual cu tot cu plata angajaţilor, iar anul trecut organizaţia italiană a cheltuit aproximativ 600.000 de euro cu acţiunile din România, incluzând aici şi adăpostul din Medgidia şi programul de adopţii internaţionale, dar şi cel de activitate la domiciliu pentru îngrijirea cailor şi măgarilor bolnavi, sumele provenind tot de la asociaţii din străinătate.

În viitorul apropiat, la Cernavodă, va fi amenajat un nou adăpost pentru pisici, precum şi o clinică veterinară modernă care va funcţiona şi ca un centru de bune practici pentru tinerii medici veterinari.

(Material de Cosmin Văideanu, corespondenti@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici