Rezultate Evaluare Naţională 2019: Peste 4.000 de contestaţii au fost depuse în Capitală după afişarea notelor

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti au precizat că în Capitală au fost depuse 4.200 de contestaţii ulterior afişării primelor note de la Evaluarea Naţională 2019. Cele mai multe contestaţii au fost depuse pentru notele la Limba şi literatura română.

1713 afișări
Imaginea articolului Rezultate Evaluare Naţională 2019: Peste 4.000 de contestaţii au fost depuse în Capitală după afişarea notelor

Evaluarea Naţională: 4.200 de contestaţii au fost depuse în Capitală după afişarea notelor

Reprezentanţi ai ISMB au precizat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că la nivelul Capitalei au fost depuse 4.200 de contestaţii de către absolvenţii clasei a VIII-a care au susţinut probele Evaluării Naţionale 2019.

Dintre acestea, cele mai multe cereri au fost depuse la Limba şi literatura română (aproximativ 2.400), în timp ce aproximativ 1.800 de cereri au fost depuse de absolvenţi pentru a contesta nota de la Matematică.

Cererile vor fi analizate în perioada 26-28 iunie, urmând ca sâmbătă, 29 iunie, să fie afişate rezultatele finale.

TITLURILE ZILEI

Primele rezultate ale Evaluării Naţionale 2019 au fost afişate marţi, până în ora 12:00, potrivit datelor calendarului de examene elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Tot marţi, începând cu ora 14:00, elevii au putut depune contestaţii.

Primele rezultatele la Evaluare Naţională ale elevilor din Capitală arată că aproape 85% dintre cei care au susţinut probele au obţinut medii peste 5, informează reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, uşor sub cifrele de anul trecut.

48 de elevi au obţinut media 10 în Capitală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici