Ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate nu va mai suspenda procesele

Membrii Comisiei juridice au adoptat un raport favorabil la o iniţiativă legislativă care prevede eliminarea suspendării de drept a judecării unei cauze în cazul invocării excepţiei de neconstituţionalitate, pentru a nu mai exista tergiversări ale proceselor.

66 afișări
Imaginea articolului Ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate nu va mai suspenda procesele

Ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate nu va mai suspenda procesele

"Obiectivul acestei iniţiative este benefic, pentru că dacă se ridică excepţia de neconstituţionalitate, procesul va continua, iar Curtea Constituţională va judeca şi ea. Astfel, toate încercările de tergiversare vor pieri, pentru că ridicările de excepţii de neconstituţionalitate nu vor mai avea sens", a arătat preşedintele Curţii Constituţionale, Ioan Vida.

El a mai susţinut un amendament conform căruia deciziile Curţii Constituţionale nu vor mai fi comunicate părţilor deaorece acestea oricum sunt publicate în Monitorul Oficial şi transmise celor două camere ale Parlamentului şi Guvernului, dar şi instanţei de judecată care a făcut sesizarea.

TITLURILE ZILEI

"Numărul cauzelor cu care eram sesizaţi era tot mai mare. Am ajuns la circa 3000 de cauze. Asta făcea ca în fiecare zi de plen să avem între 50 şi 100 de cauze. Aceste excepţii care se ridică în faţa instanţelor de judecată de multe ori sunt făcute pentru a tergiversa procesul, pentru a prelungi durata acestuia, în special în penal sau în dreptul commercial, unde sunt nişte bani puşi în discuţie", a mai spus, la finalul dezbaterilor, Vida.

Raportul Comisiei juridice din Senat urmează să fie dezbătut în plen, în calitate de cameră decizională, proiectul fiind adoptat de Camera Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici